vineri , 22 septembrie 2017

La invitația Institutului Hispano Rumano, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia, efectuează în aceste zile o vizită oficială în Provincia Castellón (Spania), în cadrul căreia au fost programate mai multe întrevederi cu autoritățile locale spaniole.

Astfel, în data de 1 septembrie 2017, la sediul Consiliului provincial a avut loc o întâlnire atât cu vicepreședintele Andres Martinez și, de asemenea, primar al orașului Peniscola, cât și cu consilierul pe probleme economice Salvador Aguilella. Cu acest prilej, au fost prezentate date generale despre județul Dâmbovița, respectiv Provincia Castellón și au fost analizate posibilitățile de a dezvolta relații de colaborare în domenii ce privesc administrația publică locală, infrastructură, comerț, turism, agricultură, cultură și educație. Vicepreședintele Andres Martinez a pus la dispoziția părții române strategia de dezvoltare în domeniul turismului a Provinciei Castellón.

De asemenea, în cadrul acestei vizite, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia,  s-a întâlnit la Consulatul României din Castellón cu consulii Gheorghe Florea și Roxana Petruța Filip, unde au fost abordate aspecte ce țin de serviciile consulare oferite românilor care se află în Castellón, problemele pe care le întâmpină aceștia, și, totodată, au fost formulate o serie de măsuri ce ar trebui luate pentru sprijinirea concretă a comunității românești.

Consulatul României din Castellón de la Plana este unul dintre cele mai importante oficii consulare ale României în străinătate și deservește Comunitatea Valenciană, cu provinciile Castellón, Alicante și Valencia, în aceste zone regăsindu-se peste o sută de mii de români.

În data de 2 septembrie 2017, la sediul Consulatului, reprezentantul Consiliul Județean Dâmbovița a participat alături de secretarul de stat în Ministerul Românilor de Pretutindeni, Ovidiu Iane, cei doi consuli Gheorghe Florea și Roxana Petruța Filip, la întâlnirea cu mediul asociativ din Comunitatea Valenciană, unde au fost prezentate atât rolul și atribuțiile ministerului în domeniul relațiilor cu comunitățile românești din afara granițelor, cât și puncte de vedere ale asociațiilor cu privire la situația românilor din  Provincia Castellón.

Secretarul de stat Ovidiu Iane a prezentat principalele măsuri de sprijinire a românilor din străinătate, respectiv, Strategia națională pentru românii de pretutindeni pentru perioada 2017-2020 și programul Diaspora Start –up.

Concluziile dezbaterii de la sediul Consulatului au readus în atenție necesitatea ideii de unitate, înțelegere și colaborare la nivelul întregii comunități de români.

Vizita vicepreședintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Claudia Gilia, va continua la Centrul Cultural Bohemia, unde va avea loc evenimentul organizat de Institutul Hispano Rumano, dedicat Zilei Limbii Române, derulat sub genericul „Limba română este patria mea”. http://www.levante-emv.com/castello/2017/09/02/visita-diputacion-rumana/1610802.htmlhttp://castellondiario.com/not/64338/-el-vicepresidente-y-diputado-de-turismo-andres-martinez-se-ha-reunido-esta-manana-con-claudia-gilia-vicepresidenta-de-la-diputacion-de-dambovi-a-en-rumaniahttp://www.castellonenfiestas.com/turismo-rumania-diputacion-castellon-fiestas.asp

                                                      Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

CITEȘTE ȘI ...

CIRCULAȚI PREVENTIV, ÎN CONDIȚII DE INSTABILITATE ATMOSFERICĂ

Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu atenție sporită și să adapteze permanent viteza la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *