luni , 17 decembrie 2018
Home / ADMINISTRAȚIE / 80% DIN FONDURILE ALOCATE PRIN AXA 10 A POR ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA VOR AJUNGE LA TÂRGOVIŞTE

80% DIN FONDURILE ALOCATE PRIN AXA 10 A POR ÎN REGIUNEA SUD-MUNTENIA VOR AJUNGE LA TÂRGOVIŞTE

Share

Pentru a obţine finanţare prin Axa 10 a Programului Operaţional Regional 2014-2020, municipiul Târgovişte a depus primele două proiecte la nivel de regiune, fiind vorba aici de investiţii în infrastructura de educaţie. Proiectele vizează reabilitarea, extinderea şi dotarea şcolilor gimnaziale Matei Basarab şi Mihai Viteazul , valoarea totală reprezentând 80% din suma totală alocată pe această axă în regiunea Sud-Muntenia. Tot pe fonduri europene, alocate însă pe Axa 4, care se adresează exclusiv municipiilor reşedinţă de judeţ, urmează să fie reabilitată Grădiniţa nr. 8 “Rază de Soare”. Referitor la proiectele cu finanţare europeană, primarul Cristian Stan a nominalizat şi proiectul în valoare de 22 de milioane de lei, pentru rebilitarea termică a blocurilor de locuinţe şi proiectul de modernizare şi eficientizare a sistemului de iluminat public, finanţat prin AXa 3 a POR şi care are o valoare estimată de cinci milioane de euro. Cel mai mare proiect european propus de municipalitate în actualul exerciţiu financiar se referă la modernizarea transportului public urban şi are o valoare de peste 20 de milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *