marți , 16 octombrie 2018
Home / EDITORIAL / A MAI MURIT UN SIMBOL

A MAI MURIT UN SIMBOL

Share

         Unul dintre foarte puţinii români care au avut curajul să denunţe dictatura, disidenta anticomunistă Doina Cornea a murit la sfârşitul săptămânii trecute, în locuinţa sa, la vârsta de 88 de ani. Doina Cornea era bolnavă de mai mult timp şi a plecat de pe lumea asta la fel de discret cum a trăit în ultimii ani. Fidel crezului de o viaţă al mamei sale,la scurt timp după tristul eveniment, fiul acesteia a transmis următorul  mesaj: Toţi aceia care au iubit-o, şi doar aceia, sunt bineveniţi la înmormântare. Va fi o slujbă de Înviere, şi nu o tribună politică

           Pentru cei mai tineri dar şi pentru a împrospăta unora memoria, amintim că Doina Cornea , traducătoare şi asistentă universitară (limba franceză) la Facultatea de Filologie a Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca, a fost o luptătoare înverşunată împotriva dictaturii comuniste şi o voce ascultată şi respectată de toţi cei care au dorit să trăiască în libertate.

                  Pentru curajul său a suferit cumplit: a fost arestată şi bătută, apoi a avut  domiciliu forţat până în decembrie 1989, fiind în permanenţă supravegheată de Securitate. După 22 decembrie  a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organism din care şi-a dat demisia la 23 ianuarie 1990, fiind incompatibilă cu noua putere şi uriaşa farsă care se pregătea pentru a fi servită “democratic”, poporului roman de tovarăşul Iliescu şi gaşca din eşalonul II al PCR. A avut însă o contribuţie considerabilă la consolidarea democraţiei şi a statului de drept, ca membru fondator al unor organisme precum Grupul pentru Dialog Social, Alianţa Civică ori Fundaţia Culturală Memoria.

         Pentru curajul şi  activitatea sa, Doina Cornea a fost onorată cu cele mai înalte distincţii din ţară şi de peste hotare: Premiul ‘Thorolf Rafto’ (Norvegia, 1989), titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Libere din Bruxelles (1989); a fost decorată cu Legiunea de Onoare, în grad de Ofiţer, cel mai înalt ordin al Republicii Franceze (2000), cu Ordinul ‘Steaua României’ în grad de Mare Cruce, decoraţie oferită de preşedintele Emil Constantinescu (2000), şi Steaua de Merit a Ungariei din partea fostului preşedinte ungar Ferenc Madl.

    În anul 2003, ca urmare a deciziei Papei Ioan-Paul al II-lea, Doina Cornea a devenit Cavaler al Ordinului Sfântul Papă Silvestru. În octombrie 2009 a fost decorată de regele Mihai I cu ‘Crucea Casei Regale a României’ şi de ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, cu ‘Legiunea de Onoare’ în grad de comandor.

      Trist este că, despre toate acestea, s-a vorbit puţin sau aproape deloc: rating se face  cu tâlharii de la Sineşti , violatori, pedofili ori politicieni corupţi. Cât despre dinozaurii de la TVR, care avea datoria morală să iasă măcar odată din rând, au propriile scandaluri cu care ţin capul de afiş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *