vineri , 17 august 2018
Home / CULTURĂ / BIBLIOTECA MUNICIPALĂ – UN REPER IMPORTANT AL VIEŢII CULTURALE MORENARE

BIBLIOTECA MUNICIPALĂ – UN REPER IMPORTANT AL VIEŢII CULTURALE MORENARE

Share

        Cea de a XX-a ediţie a Zilelor Bibliotecii Municipale Moreni a debutat ieri dimineaţă şi a fost marcată prin acţiuni apreciate de iubitorii de carte şi lectură. După mesajele de deschidere ale Dianei-Ancuţa Beldiman, bibliotecar şef, şi  Constantin Tocan, viceprimarul municipiului, publicul a putut asista la momente cu totul speciale de istorie, muzică, literatură şi teatru. Astfel, în cadrul activităţii ,,România centenară”, profesorul Marian Roşu a realizat o prezentare a  anului 1918,  hotărâtor în realizarea idealului naţional de Unire iar elevi de la Şcolile Gimnaziale nr. 3 şi nr. 4 au susţinut momentele muzicale ,,Cântec drag din plai străbun” şi ,,Armonii de primăvară europeană” (sub îndrumarea profesor Anabela Georgescu). A fost apoi rândul elevilor de la Şcoala Gimnazială nr. 1, care  au interpretat magistral sceneta ,,Moş Ion Roată şi Unirea” (sub coordonarea bibliotecar Carolina Şerban).

       Zilele Bibliotecii municipale Moreni au continuat cu activităţile ,,Bibliotecile din judeţul Dâmboviţa… puncte de informare europeană” (susţinută de Vlăduţ Andreescu, metodist la Biblioteca Judeţeană) şi ,,Pe urmele lui Blaga” (prezentată de profesor Mariana Catinca). Elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 1 au mai prezentat atât momentele poetice ,,Dor de Blaga” şi ,,Graiul neamului”, cât şi momentele muzicale ,,Cânt şi suflet românesc” (sub îndrumarea profesor Dica Ţuţea).

         Un reper al manifestărilor a fost  întâlnirea ,,20 de ani de sărbătoare culturală” în cadrul căreia a fost prezentată povestea celor 20  de ediţii ale acestui eveniment de marcă pentru viaţa culturală morenară. Din program  nu putea să lipsească recitalulor elevii Clubului Copiilor şi ai Şcolii Art Canto, sub coordonarea profesor Daniela Călineţ.

        Cea de a XX-a ediţie a Zilelor Bibliotecii municipale s-a încheiat cu sceneta de teatru ,,Stă în puterea ta să schimbi ceva!” (teatru forum) în interpretarea voluntarilor din cadrul Bibliotecii Judeţene ,,I. H. Rădulescu”, sub coordonarea Mândruţei Andreescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *