sâmbătă , 22 septembrie 2018
Home / TIMP LIBER / DECALOGUL SUPERSTIŢIOŞILOR LA CUMPĂNA DINTRE ANI

DECALOGUL SUPERSTIŢIOŞILOR LA CUMPĂNA DINTRE ANI

Share

      Una din cele mai cunoscute superstiții spune că trecerea dintre ani trebuie să ne prindă cu bani în buzunar pentru ca noul an să fie prosper și fructuos din punct de vedere financiar.

     Tot legat de bani, se spune că noul an trebuie să nu ne prindă datori. Explicația este că datoria neachitată în anul ce se încheie va aduce altele în anul nou început.

     Nu împrumutați bani sau alte obiecte în ajunul anului nou, pentru că vă veți păstra obiceiul și în anul următor.

     Superstițiile ating inclusiv zona job-ului. Se spune că în primele minute ale noului an este bine să acordăm câteva minute unui mini-proiect care să aibă legătură cu serviciile prestate la locul de muncă. Astfel, vom asigura eficiența și productivitatea pe plan profesional în anul ce urmează.

     Spiritualitatea și simbolistica Revelionului este tradusă în numeroasele superstiții legate de aceste două teme. Se spune că la cumpăna dintre ani este bine să ținem ușile deschise pentru a lăsa spiritele rele și neîmplinirile anului trecut să iasă din case.

     Totodată, zgomotul și energia pozitivă sunt vitale pentru a te asigura că spiritele rele stau departe de casa ta. Așadar, bucuria exagerată și distracția la cote maxime sunt recomandate pentru a începe anul bine.

      Românii au personalizat problema spiritelor rele în seara de Revelion. Modul autohton de a scăpa de toate aspectele negative acumulate în anul ce se încheie este de a ține căței de usturoi în buzunar. Aceasta tradiție este izvorâtă din obiceiul popular de a ține departe vârcolacii.

     Tot în lista superstițiilor se înregistrează și convingerea că primul om care va călca pragul casei va influența tot anul. În același timp, este recomandat ca primul pas al primului oaspete să fie făcut cu dreptul pentru a face lucrurile să meargă conform planului, în anul ce va urma. Există multiple interpretări ale acestei superstiții. În unele culturi, persoanele blonde sau roșcate aduc ghinionul, în timp ce brunetele/bruneții sunt semnul norocului. Unii sunt și mai radicale de atât mizând pe faptul că dacă o femeie va trece prima pragul unei case în seara de Revelion, anul ce urmează va fi imprevizibil.

      Se spune că aruncatul gunoiului în ziua de Revelion aduce ghinion. Conform tradiției, orice se aruncă din casă duce cu sine norocul si bunăstarea.

      Este interzis spălatul hainelor, cusutul sau tricotatul în ultima zi a anului. Alte recomandări similare vin din Germania, unde fermierii curăță hambarele și staulele animalelor înainte de 31 decembrie. Tradiția spune că dacă noul an găsește gospodăria curată, recolta va fi bogată iar animalele vor fi ferite de pericole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *