Declaraţia mea de astăzi se doreşte a fi un apel public la adresa statului de a acorda o mai mare atenţie şi preocupare persoanelor cu dizabilităţi psihosenzoriale, în speţă surdo-muţii.
Aceşti oameni, aflaţi într-un număr poate prea neînsemnat din punctul de vedere al receptivităţii şi implicării electorale, ar trebui să constituie o prioritate pentru Guvernul României. Nu de puţine ori, reprezentanţii acestei minorităţi a persoanelor cu dizabilităţi s-au plâns, pe bună dreptate, că sunt discriminaţi faţă de alte categorii de oameni cu probleme medico-sociale.
Un exemplu de probleme întâmpinate este imposibilitatea persoanele surdo-mute de a accesa serviciul de urgenţă 112, cu excepţia situaţiilor în care aceştia deţin un videotelefon în sistem 3G. Este evident că nu toate persoanele cu dizabilităţi de acest tip îşi pot permite achiziţionarea unui videotelefon, iar statul român trebuie să identifice urgent soluţii de finanţare, eventual prin accesarea de fonduri europene, printr-o axă specială destinată acestor oameni nedreptăţiţi. Astfel, persoanele cu dizabilităţi, în special auditive, sunt în real pericol atunci când au nevoie de ajutor imediat, respectiv probleme medicale, sociale, sau, Doamne-fereşte, un cutremur. Mă refer la afecţiuni sau boli care reclamă chemarea unui serviciu de ambulanţă, iar ulterior internarea în spital, precum şi de alte nevoi sociale, cum ar fi întocmirea unei procuri notariale, un contract de vânzare-cumpărare sau diferite alte acte administrative, etc.
Din informaţiile existente, se pare că statul român nu are nici un angajat ca interpret în limbajul mimico-gestual, care să îi ajute pe aceşti oameni cu nevoi speciale, nici la nivel central, nici la nivelul primăriilor. De altfel, relaţia funcţionar – persoane cu dizabilităţi este destul de defectuoasă în prezent în România, iar autorităţile continuă să trateze cu o oarecare indiferenţă aceste persoane cu probleme reale. O soluţie de luat în calcul este demararea unor proiecte cu finanţare europeană, sau chiar din bugetul de stat, dedicate persoanelor cu deficienţe de auz şi de vorbire.
Pe lângă lipsa acestor interpreţi, persoanele surdo-mute se confruntă şi cu insuficienţa indemnizaţiei lunare de handicap, care nu a mai fost actualizată. Oamenii sunt nemulţumiţi de numărul mare al persoanelor care primesc ajutoare sociale, fiind încadrate în gradul de handicap, în timp ce ei beneficiază de foarte puţine drepturi, cu toate că au un handicap real. De asemenea, în lipsa alocării sumelor de bani necesare, nu pot fi tipărite cărţi şi manuale în sistemul Braille sau nu pot fi produse cărţile audio pentru nevăzători.
Consider că trebuie să devenim un stat european şi din acest punct de vedere, respectiv al respectului pentru persoanele cu diverse dizabilităţi, chiar şi dintre cele mai rare. De fapt, dăm dovadă de respect tocmai prin oferirea acelor drepturi pe care le au toţi cetăţenii europeni aflaţi în astfel de situaţii nedorite. Persoanele cu dizabilităţi psihosenzoriale au nevoie de intervenţia Guvernului, urgent şi cu maximă responsabilitate.
Georgeta Carmen Holban
Deputat PSD de Dâmbovița