marți , 11 decembrie 2018
Home / POLITIC / Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții

Share
„Ne ţinem de cuvânt!
Am demonstrat acest lucru din primele zile de după alegerile
parlamentare din 2016. Proiectele pe care ni le-am asumat în campanie
electorală, programul de guvernare elaborat de specialiştii noştri,
într-o totală comunicare şi colaborare cu mediul de afaceri, cu toate
structurile sociale şi economice din ţară, au prins contur, s-au
materializat, iar acest proces continuă.
Astăzi, 6 iunie, a ajuns la votul final în Camera Deputaţilor proiectul
privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.
Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va fi un super motor
economic, alcătuit, în principal, din societăţile statului profitabile.
Valoarea acestuia va depăşi 10 miliarde de euro.
Vrem să construim şi să reconstruim! Vrem să repunem pe picioare
sectoare industriale importante, dar şi agricultura. Vrem să le susţinem
economic.
Vrem să atragem capital de pe piaţa financiară internă şi
internaţională.
Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va asigura şi dezvoltarea
infrastructurii rutiere din România într-un mod rapid, prin parteneriate
publice-private încheiate cu bănci de renume, care şi-au exprimat deja
intenţia de colaborare.
Vrem să refacem, de asemenea, şi infrastructura feroviară!
Dezvoltând economia pe baze solide, sigure, evident, vor apărea şi mii
de locuri de muncă bine plătite, în toate domeniile de activitate.
Sunt mândru că am făcut parte din grupul de parlamentari care au iniţiat
acest megaproiect menit să aducă dezvoltarea economică şi prosperitatea
României! Crearea Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este o
dovadă clară, vie, că PSD luptă pentru cetăţenii României, pentru
România!”
Deputat, Corneliu Stefan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *