sâmbătă , 16 decembrie 2017
Home / SOCIAL / GALA VOLUNTARIATULUI STRATEGIEI NAŢIONALE DE ACŢIUNE COMUNITARĂ

GALA VOLUNTARIATULUI STRATEGIEI NAŢIONALE DE ACŢIUNE COMUNITARĂ

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a participat  la Gala Voluntariatului Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC) Dâmbovița, eveniment organizat de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Casa Corpului Didactic Dâmbovița, Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște și Școala Gimnazială Specială, ce a avut loc la Clubul Studenților din municipiul Târgoviște.

În cadrul acestei manifestări, au fost aduși în atenție factorii socio-economici în societatea contemporană și influența acestora asupra tinerilor, fie elevi sau studenți. Totodată, a fost subliniat rolul voluntariatului ca modalitate prin care pot fi întărite și susținute valorile legate de comunitate, de sprijinul oferit aproapelui și o mai bună comunicare și relaționare interpersonală.

Misiunea profesorului în ”Acțiunea Comunitară – SNAC” constă în deprinderea de către elevi a unor atitudini de interes, preocupare și dorința de a contribui la realizarea unei societăți mai bune.

Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a transmis următorul mesaj: ”Mă înclin cu respect şi cu deosebită consideraţie în faţa dumneavoastră, acelora care aveţi o misiune extrem de dificilă în ziua de azi, aceea de a clădi caractere şi de a asigura viitorul nostru de mâine. Şi eu sunt printre aceia care cred că investiţia în educaţie este cea mai benefică investiţie pe care poate să o facă o structură indiferent că este politică, administrativă sau economică. În al doilea rând, daţi-mi voie, să vă felicit pe dumneavoastră cei care aţi ales, în aceste vremuri deloc uşoare, să vă dăruiţi din timpul şi din resursele dumneavoastră acestei activităţi care se cheamă voluntariat. Mă bucur să văd că bunăvoința, ajutorul și implicarea încă sunt valori apreciate și recunoscute. Mă bucur să văd că încă există dorință de a face bine gratuit printre tinerii zilei de astăzi și, mai mult decât orice, mă bucur să știu că munca voluntarilor prezenți la această gală a adus zâmbete multor persoane care chiar aveau nevoie de ele.

            Faptul că sunteți voluntari spune multe despre ce fel de oameni sunteți. Poate nu ne spune ce așteptări aveți, dar ne confirmă un lucru extrem de important. Ne spune că sunteți oameni buni. O știm noi, cei care în acest moment vă privim cu respect, o știu oamenii cărora le-ați făcut bine și vă sunt recunoscători, o știu părinții dumneavoastră – care sunt mândri de voi și o vor știi și personale care vor juca un rol important în viața dumneavoastră în viitor și care vă vor aprecia.

În numele Consiliului Județean Dâmbovița, vă doresc multă sănătate și toate cele bune în viață. Sper să derulați această activitate cu plăcere, cât mai mult timp posibil.

Felicitări!”

La eveniment au participat reprezentanţi din 77 de școli care au finalizat activitățile de voluntariat în anul 2016 – 2017.

Acțiunea a cuprins și un program artistic susținut de elevii voluntari din cadrul SNAC Dâmbovița și, totodată, au fost înmânate diplome pentru activitatea de voluntariat desfășurată în anul 2016-2017.

CITEȘTE ȘI ...

SE JOACĂ „MOFTURILE…” ÎN SCOP CARITABIL

Spectacolul „Mofturile lui Nenea Iancu” de Mc Ranin se joacă duminică, 10 decembrie, de la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *