luni , 20 noiembrie 2017
Home / TIMP LIBER / „Hai la Focu’ lui Sumedru!”

„Hai la Focu’ lui Sumedru!”

Potrivit tradiţiei româneşti, în fiecare an, în ajun de Sfântul Dumitru, locuitorii satelor din Dâmboviţa, Argeş şi Vâlcea aprind focuri uriaşe, în jurul cărora se adună întreaga comunitate. Numită „Focul lui Sumedru” sau „Focul de Sâmedru”, sărbătoarea marchează sfârşitul anului agricol şi începutul sezonului rece. Creştinii au suprapus-o celebrării Sfântului Dumitru care, după tradiţie, este „culegătorul şi strângătorul tuturor pâinilor şi al fructelor”.

Astfel, în seara de 25 octombrie, tinerii de la sate sunt încurajaţi să sară peste foc, ca simbol al purificării şi al sănătăţii, în timp ce privitorii strigă în cor „Hai la Focu’ lui Sumedru!”.

Pentru a păstra acest obicei, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, prin secţiunea Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, reînvie Focul lui Sumedru, pe 25 octombrie, începând cu ora 18.00, la sediul instituţiei.

Vă aşteptăm să îngropăm împreună anotimpul cald şi să ne amintim de o altă tradiţie unică a poporului român.

 

Compartimentul Comunicare

al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa

CITEȘTE ȘI ...

ZILELE TOAMNEI LA PUCIOASA

În perioada 20-22 Octombrie 2017, Primăria Orașului Pucioasa și Centrul Cultural European Pucioasa organizează ZILELE …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *