joi , 22 februarie 2018
Home / COMUNICATE / TINERI BASARABENI ÎN VIZITĂ ÎN JUDEUL DÂMBOVIȚA

TINERI BASARABENI ÎN VIZITĂ ÎN JUDEUL DÂMBOVIȚA

            Astăzi, 9 decembrie 2017, Alexandru Oprea, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a primit, la sediul instituției noastre, vizita a 100 de tineri din mai multe raioane din Republica Moldova – dornici să știe mai multe atât despre activitatea administrației județene, cât și despre principalele obiective turistice din municipiul Târgoviște.

            Vizita de astăzi în județul nostru a fost organizată în cadrul proiectului-pilot „Descoperă și cunoaște România”, implementat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în perioada octombrie – decembrie 2017. Obiectivul principal al proiectului este cunoașterea dimensiunii etnice și lingvistice românești în rândul tinerilor de origine română din afara granițelor țării. În cadrul acestui program, 300 de tineri din Republica Moldova au participat, în 3 etape, la întâlniri cu conducerea Consiliului Județean Dâmbovița.

            Ca și la întâlnirile anterioare, președintele Alexandru Oprea le-a vorbit tinerilor atât despre municipiul Târgoviște și Județul Dâmbovița, despre atribuțiile consiliului județean și proiectele implementate de instituția noastră în cadrul programelor de finanțare ale Uniunii Europene, cât și despre proiectele pe care Consiliul Județean Dâmbovița le-a implementat împreună cu Consiliile Raionale Ialoveni și Ștefan Vodă – în cadrul protocoalelor de înfrățire încheiate între Județul Dâmbovița și Raioanele Ialoveni și Ștefan Vodă.

Alexandru Oprea, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița: „Vă spun, așa cum le-am spus și colegilor dumneavoastră din seriile anterioare, bine ați venit acasă! Dispunem în Județul Dâmbovița de o bună infrastructură necesară procesului de învățământ. Am chemat și doi colegi să vă prezinte două licee din județul nostru și campusurile școlare deosebite ale acestora. Avem, de la Ministerul Educației Naționale, aprobare pentru clase de elevi din Republica Moldova. O rog și pe doamna Cristina Stroe, inspector școlar general adjunct să vă prezinte ce s-a făcut, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, pe linia întăririi acordurilor de colaborare pe care le avem cu trei raioane din Republica Moldova. (…) Eu sunt dintre aceia care cred că drumul nostru – al României și al Republicii Moldova – este împreună, pentru că vorbim, simțim, trăim la fel, avem aceleași obiceiuri și ne exprimăm dorul în aceeași limbă. Cred că trebuie să facem mai mult și noi, ca autorități ale administrației publice județene din România, și dumneavoastră, în calitate de cetățeni ai Republicii Moldova, pentru a realiza mai multe lucruri împreună. Județul Dâmbovița a încheiat trei acorduri de înfrățire cu Raioanele Ștefan Vodă și Ialoveni, iar, pe data de 1 decembrie 2017, am semnat un acord de înfrățire și cu Raionul Căușeni. În baza acestor acorduri, elevi din Raioanele Ștefan Vodă și Ialoveni vin, în fiecare an, în tabere din România. Am dus cărți în Republica Moldova, am desfășurat, prin intermediul Societății de Cruce Roșie – Filiala Dâmbovița, acțiuni de întrajutorare a familiilor aflate în dificultate. Consider însă că este foarte important faptul că am reușit să construim o grădiniță în localitatea Ruseștii Noi din Raionul Ialoveni, pe care am inaugurat-o în data de 27 octombrie 2017, și am reabilitat Liceul Teoretic din Ștefan Vodă, pe care l-am inaugurat în data de 28 octombrie 2017. În anul 2018, autoritățile locale din Raionul Căușeni, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița, vor începe lucrările de reabilitare a unei unități de învățământ. Consider că vremea podurilor de flori a trecut, iar acum este vremea lucrurilor concrete. (…) Administrația publică județeană din Dâmbovița este dispusă să ia parte la eforturile comune pentru ca viața fiecăruia dintre noi să fie mai bună astăzi decât ieri, iar mâine – mai bună decât astăzi. (…) Dumnevoastră trebuie să vă asumați responsabilitatea promovării culturii, tradițiilor și a limbii române. Să nu uitați ca imnul național al Republicii Moldova se numește «Limba noastră», care nu este alta decât limba română”.

            Alături de tinerii din Republica Moldova, la întâlnire au fost prezenți și: Veaceslav Șaramet, Secretar de Stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Cristina Stroe, Inspector școlar general adjunct – Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Constantin Gherghe, directorul Liceului Tehnologic Nucet, Dănuț Gabriel Sandu, Primarul Comunei Voinești.

            Pe lângă întâlnirea de la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, programul oaspeților din Republica Moldova cuprinde vizite la Curtea Domnească din Târgoviște și la expoziția „Aurul și argintul antic al României”, găzduită de Muzeul de Istorie din Târgoviște.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa

CITEȘTE ȘI ...

FORMULARUL 600 VA PUTEA FI DEPUS DE CĂTRE CONTRIBUABILII PERSOANE FIZICE PÂNĂ LA 15 APRILIE 2018

Formularul 600 – Declarația privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *