marți , 19 iunie 2018
Home / EDITORIAL / ÎN OGLINDĂ

ÎN OGLINDĂ

Share

      Ca unii care am urmărit îndeaproape evenimentul, putem afirma că PSD a avut parte de un congres extreordinar din mult mai multe puncte de vedere decât şi-a dorit iniţiatorul. Extraordinar, înainte de toate, a fost faptul că cel mai mare partid din România s-a reconfirmat ca organism politic mai viu, mai cu vlagă decât apreciază unii analişti şi comentatori. A lipsit, şi asta s-a văzut de la kilometri distanţă, entuziasmul, iar foarte mulţi dintre delegaţi, am putea vorbi chiar de o majoritate, n-au înghiţit pe nemestecate discursurile preşedintelui Dragnea, premierului Dăncilă ori primarului general Gabriela Firea. Dragnea a obţinut perioada de graţie de care are nevoie (lucrurile sunt departe de a se fi aşezat temeinic în partid) doar pentru că n-a fost atinsă încă acea “masă critică”. Totuşi, până şi răbdarea şi înţelegerea poporului pesedist au limite. Au încercat ceva dar au fost pur şi simplu anihilaţi Nicu Bănicioiu şi Ecaterina Andronescu. Nu a fost însă ziua lor, iar eliminarea din cărţi a lui Codrin Ştefănescu n-a stârnit prea multe regrete, la câţi duşmani îşi făcuse în partid, ca dulău de pază al şefului de partid. Lăsând la o parte faptul că alegerile interne n-ar fi avut istoric fără competiţia  (am putea spune cam inegală date fiind anvergura şi experienţa politică a fostului ministru al Apărării) dintre preşedintele PSD Dâmboviţa- senatorul Adrian Ţuţuianu şi omologul de la Argeş, Şerban Valeca, congresul de sâmbătă a venit şi cu câteva premiere care nu trebuie trecute cu vederea: avem primul partid în care funcţiile de vicepreşedinte au fost împărţite la paritate între femei şi bărbaţi; a fost reconfirmat în funcţia de secretar general un domn care i-a invitat la microfon pe CONSTANTIN Tăriceanu şi NICOLAE Dragnea ;  s-a vorbit  prima dată despre o strategie pentru 2040… Nu în ultimul rând trebuie spus că a fost ignorată ordinea de zi tipărită în broşuri iar alegerile interne n-au dat emoţii şi preşedintelui, Liviu Dragnea mulţumindu-se doar cu o reconfirmare verbală în funcţie.   Delegaţii n-au fost prea darnici cu aplauzele şi au contabilizat dezamăgiri inclusiv din partea unor lideri regionali.

        În ce mai constă atunci vlaga partidului? Păi tocmai în oamenii care au înţeles dedesubturile şi   lipsa de utilitate a acestui congres, ori că  democraţia internă lasă astăzi prea puţin loc de interpretări … Că doar nu anticipa cineva la victoria atât de categorică a lui Adrian Ţuţuianu, invitat să vorbească abia aproape de finalul procesului de votare. Şi încă ceva, dezamăgirile vizavi de conducerea centrală nu i-au împiedicat niciodată pe social- democraţi să-şi ducă bătăliile electorale, ştiind foarte bine că vor urma şi alte congrese.

        Ciudată potriveală, tot în acest weekend a avut loc Consiliul Naţional al PNL. Au fost mai puţin de o mie de liberali în sala de la Parlament, de aproape cinci ori mai puţini decât pesediştii de la Sala Palatului dar nu din acest motiv întrunirea lor a fost tot cam de atâtea ori mai puţin vizibilă. Dacă imaginaţia lui Dragnea a adus paritate la capitolul vicepreşedinţi şi programe cu bătaie spre 2040, omologul Ludovic Orban a încercat să ne surprindă cu ceea ce ştiam deja: PNL va merge la Prezidenţialele de anul viitor tot pe mâna lui Johannis , cu condiţia să îl accepte ca prim-ministru. Care este strategia şi ce trebuie făcut pentru asta n-am  reuşit să aflăm , nici măcar după ce am dat la o parte lozincile  care au împănat discursurile cam prea monotone.

CITEȘTE ȘI ...

PLM = Liviu Pop

           “Iese ca păduchele-n frunte” şi “dacă tăcea, filosof rămânea”, sunt cel puţin două dintre …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *