joi , 18 ianuarie 2018
Home / ECONOMIC / ÎNCĂ 85 DE MILIOANE DE EURO PENTRU INVESTIŢII ÎN EXPLOATAŢII POMICOLE

ÎNCĂ 85 DE MILIOANE DE EURO PENTRU INVESTIŢII ÎN EXPLOATAŢII POMICOLE

                   Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anunță lansarea, în perioada 27 decembrie 2017 – 30 iunie 2018, a unei noi sesiuni de primire a solicitărilor de finanțare prin intermediul submăsurii 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

                   Fondurile europene disponibile pentru această sesiune de primire a cererilor de finanțare a investițiilor în sectorul pomicol sunt în valoare de 85 de milioane de euro iar pragul de calitate lunar stabilit pentru perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018 este de 40 de puncte și scade treptate până la minimul de 10 puncte în ultima lună a sesiuni (iunie 2018).

                   „Atât la AFIR, cât și la Autoritatea de Management pentru PNDR am primit numeroase solicitări privind deschiderea unei noi sesiuni de finanțare pentru exploatațiile pomicole. Mă bucură foarte mult interesul fermierilor, pentru că astfel putem să acordăm un sprijin suplimentar acestui sector deosebit de important pentru agricultura României. Sunt în asentimentul solicitanților că aceste tipuri de proiecte sunt complexe și au nevoie de un timp mai îndelungat pentru a fi întocmite, de aceea sesiunea care se va deschide în acest final de an va fi disponibilă pe o perioadă de șase luni. Sper ca în acest interval să primim proiecte de calitate care să crească în viitor producția pomicolă a țării noastre.” a precizat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

                   În perioada 2015 – 2017 AFIR a primit 552 de solicitări de finanțare pentru investiții în exploatații pomicole în valoare de peste 250 de milioane de euro, gradul de consumare a alocării fondurilor disponibile fiind de aproximativ 91%.

                   Modalitatea de depunere a cererilor de finanțare este cea on-line prin intermediul  paginii oficiale de internet a Agenției, www. Toți cei interesați pot consulta pe site-ul  AFIR (secțiunea Investiții PNDR – Sector Pomicol – sM 4.1a) Ghidul solicitantului şi anexele aferente sM 4.1a, documente necesare pentru întocmirea unui proiect de investiții în sectorul pomicol, finanțat prin PNDR 2020.

CITEȘTE ȘI ...

APIA PRIMEŞTE SOLICITĂRI PENTRU SUBVENŢIA LA MOTORINĂ

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeste, in luna ianuarie 2018, cererile pentru ajutorul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *