miercuri , 18 octombrie 2017
Home / POLITIC / INTERPELARE ADRESATĂ MINISTRULUI TRANSPORTURILOR, ALEXANDRU RĂZVAN CUC DE CĂTRE DEPUTATUL CORNELIU ȘTEFAN

INTERPELARE ADRESATĂ MINISTRULUI TRANSPORTURILOR, ALEXANDRU RĂZVAN CUC DE CĂTRE DEPUTATUL CORNELIU ȘTEFAN

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
Deputat Corneliu Ştefan
Circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa
Grupul Parlamentar PSD
Şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 03.10.2017

 

INTERPELARE
Adresată domnului Alexandru Răzvan Cuc,
MINISTRU AL TRANSPORTURILOR

 

Obiectul interpelării: Stadiul proiectului de modernizare şi lărgire la patru benzi DN 71

 

 

Domnule ministru,

Vă reamintesc situaţia deplorabilă în care a ajuns DN 71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia, cea mai importantă cale rutieră pentru viaţa socială şi economică a judeţului Dâmboviţa, pe care îl străbate de la sud la nord, făcând legătura cu Bucureşti şi Valea Prahovei.

Intenţii, dorinţe şi planuri de transformare a acestui drum într-o rută rapidă, de tip occidental, există din ani ’90, însă, până acum, am rămas doar cu promisiunile!

În cele din urmă, în Masterplanul General de Transporturi 2014-2020, a fost inclus proiectul de lărgire a DN 71 la patru benzi, fapt care ne-a dat încredere şi speranţă.

Domnule ministru,

În cadrul vizetelor de lucru efectuate în judeţul Dâmboviţa, aţi văzut cum arată acest drum national, aţi văzut că este nevoie urgent de lucrări de modernizare şi aţi afirmat, cu tărie, că nu se pune problema renunţării la acest proiect. Aţi dat chiar şi termene de lansare a procedurilor legale, punctând că nu vor fi admise întârzieri nejustificate.

Vă reamintesc faptul că pe DN 71 se circulă anevoios din cauza aglomerării traficului, pe porţiuni întinse s-au format denivelări periculoase şi gropi, iar în nord, pe teritoriul comunei Moroeni, s-au produs şi alunecări de teren.

Locuitorii judeţului Dâmboviţa, agenţii economici care dezvoltă afaceri aici şi turiştii care se îndreaptă spre zona montană Padina-Peştera, spre Valea Prahovei şi Braşov au de suferit din cauza infrastructurii rutiere precare.

Mai nou, în comuna Ulmi, la intrare în Târgovişte, SC Arctic SA construieşte unul dintre cele mai mari obiective economice care vor funcţiona în Dâmboviţa, o fabrică de maşini de spălat. Vor fi create mii de noi locuri de muncă. Şi acest întreprinzător de renume mondial are nevoie de un drum modern, care să corespundă necesităţilor sale de transport rapid şi în siguranţă!

Orice întârziere a punerii în practică a proiectului de modernizare a DN 71, Bucureşti-Târgovişte-Sinaia, provoacă daune imense ţării, dezvoltării judeţului Dâmboviţa, prosperităţii cetăţenilor.

Domnule ministru,

Ştiu  că a fost semnat contractul de Revizuirere/Actualizare a Studiului de Fezabilitate pentru lărgirea DN 71 la 4 benzi, ştiu că la Agenţia pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa s-a declanşat procedura de evaluare a impactului asupra mediului pentru acest proiect şi nu este cazul să înregistrăm întârzieri generate de birocraţie, de ritmul lent de lucru al unor factori responsabili.

Prin urmare, vă întreb din ce motiv nu a fost scos la licitaţie proiectul tehnic şi de execuţie, aşa cum aţi promis în timpul vizitei de lucru pe care aţi efectuat-o în judeţul Dâmboviţa în luna august. Care este stadiul implementării acestei investiţii?

Domnule ministru,

Sper ca modernizarea DN 71, Bâldana-Târgovişte-Sinaia, să rămână un proiect prioritar pentru dumneavoastră şi pentru Ministerul Transporturilor, aşa cum aţi promis de fiecare dată când aţi vizitat judeţul Dâmboviţa. Sper ca toate procedurile să urmeze paşii corecţi, cu termene clare, în ton cu programul pe care vi l-aţi asumat.

Solicit răspuns în scris.

 

 

   DATA                                                                        DEPUTAT

03.10.2017                                                            Corneliu Ştefan

CITEȘTE ȘI ...

ADRIAN CHIŢESCU, DUPĂ ÎNSCRIEREA ÎN PNL DÂMBOVIŢA: ”MĂ ÎNTORC CA ÎNTR-O FAMILIE.”

Întrucât a activat numai pe partea dreaptă a eşicherului politic, avocatul Adrian Chiţescu consideră un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *