vineri , 17 august 2018
Home / ADMINISTRAȚIE / JANDARMI TURCI, ÎN VIZITĂ DE DOCUMENTARE LA OCHIURI

JANDARMI TURCI, ÎN VIZITĂ DE DOCUMENTARE LA OCHIURI

Share

O delegaţie a Jandarmeriei Turce, s-a aflat în vizită de studiu şi documentare în domeniul pregătirii la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, în cadrul proiectului de twinning „Întărirea capacităţii instituţionale a Comandamentului General al Jandarmeriei Turce în domeniul gestiunii misiunilor de ordine publică şi de control al mulţimilor”.

Delegaţia a fost compusă din 10 cadre ale Jandarmeriei Turce şi a fost condusă de Locotenent-colonel Dursun DEGIRMENCI – adjunct al comandantului Comandamentului Teritorial de la Izmir.

Scopul acestei vizite a fost familiarizarea şi preluarea bunelor practici, experienţa şi capabilităţile Jandarmeriei Române.

              Col. Adrian Marinescu, locţiitorul comandantului Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri,  a prezentat structura de învăţământ a centrului, axată pe o gamă largă de tipuri de stagii care îmbracă nevoile de pregătire ale personalului militar din Jandarmeria Română, dar şi din cadrul instituţiilor similare aparţinând altor state cu care instituţia noastra are acorduri de colaborare şi cooperare, precum şi activităţile desfăşurate în această perioadă în unitate.

Cu această ocazie, instructorii Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, au prezentat exerciţii demonstrative la pistele de curaj, precum şi la turnul de intervenţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *