vineri , 25 mai 2018
Home / SĂNĂTATE / LENJERIE MURDARĂ, VESELĂ CIOBITĂ ŞI PROCEDURI NEEFECTUATE DAR ÎNREGISTRATE LA SPITALUL GĂEŞTI

LENJERIE MURDARĂ, VESELĂ CIOBITĂ ŞI PROCEDURI NEEFECTUATE DAR ÎNREGISTRATE LA SPITALUL GĂEŞTI

Share

      Un control al DSP Dâmboviţa a scos la iveală numeroase deficienţe la Spitalul Găeşti, o unitate în care s-a investit totuşi destul de mult în ultimii ani. Dincolo de “mărunţişuri” precum lenjeria de pat murdară şi deteriorată ori vesela ciobită, foarte gravă este descoperirea înregistrării unor activităţi neefectuate, aşa cum reiese din comunicatul DSP:

Urmare a informaţiilor care au circulat în spaţiul on line şi în mass-media, privind încălcări ale legislaţiei sanitare de către personalul Spitalului Orăşenesc Găeşti, Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa s-a autosesizat şi prin Serviciul Control în Sănătate Publică a desfăşurat în data de 22 februarie 2018, un control igienico-sanitar la unitatea sanitară incriminată.             Au fost verificate secţiile medicină internă, pediatrie, sterilizare şi blocul alimentar, constatându-se următoarele:

-se utilizează saltele cu huse impermeabile şi saltele fară huse, unele dintre acestea fiind deteriorate, murdare, pătate;

-se asigură două schimburi de lenjerie pentru fiecare pat;

-în secţiile pediatrie şi medicină internă au fost identificate în dulapurile destinate păstrării materialului moale, lenjerii deteriorate, pătate, învechite;

-vesela este încantitate insuficientă, deteriorată;

-sterilizarea se face centralizat, utilizând vapori sub presiune şi căldura uscată, cu excepţia secţiei pediatrie unde se utilizează caldura uscată pentru sterilizarea biberoanelor;

-la ora controlului, asistenta dieteticiană a înregistrat în Registrul de evidenţă a sterilizarii, două manopere care nu s-au efectuat (cu termen de finalizare după ora controlului);

-există proceduri operaţionale pentru efectuarea operaţiunilor de curăţare şi dezinfecţie, respectiv pentru asigurare şi înlocuirea lenjeriei;

D.S.P. Dâmboviţa a interzis utilizarea sterilizării prin caldură uscată în sterilizarea central şi a aplicat sancţiuni contraventionale, conform HG 857/2011 , medicului şef secţia medicină internă, asistentelor şefe din secţiile pediatrie şi medicină internă, asistentei dieteticine şi asistentei de igienă din cadrul CPIAAM.

CITEȘTE ȘI ...

CRUCEA ROȘIE – ECHIPAJUL DIN PUCIOASA VA REPREZENTA DÂMBOVIŢA LA FAZA FINALĂ A CONCURSULUI “SANITARII PRICEPUŢI”

         Potrivit unui comunicat al Filialei de Cruce Roşie, echipajul din Pucioasa va reprezenta județul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *