miercuri , 20 septembrie 2017
Home / TIMP LIBER / MORENI: CONDIŢII EXCELENTE PENTRU ETAPA NAŢIONALĂ DE MEDIE DISTANŢĂ A CUPEI “MENTOR SILVA”

MORENI: CONDIŢII EXCELENTE PENTRU ETAPA NAŢIONALĂ DE MEDIE DISTANŢĂ A CUPEI “MENTOR SILVA”

    Vremea a ţinut cu organizatorii etapei naţionale de medie distanţă, din cadrul celei de a XVI- a  ediţii a competiţiei ”Cupa Mentor Silva” , care s-a desfăşurat în această dimineaţă, la Moreni. Evenimentul  a fost găzduit pentru al doilea an consecutiv  de municipiul de pe Cricov,este înscris în calendarul naţional al Federaţiei Române de Orientare Sportivă  iar pădurea splendidă şi condiţiile de relief din zona Nisipoasa au asigurat cadrul ideal de concurs.
Preşedintele Clubului Sportiv “Mentor Silva”, Niculina Maiorescu, a precizat că  au fost înscrişi în competiţie aproximativ 160 de participanţi (cu vârsta cuprinsă între 10 – 80 de ani) de la cluburile de profil din toată ţara. S-a concurat pe categorii de vârstă de o manieră entuziastă şi dominată de fair-play, fiind în câştig toţi participanţii, fie şi numai pentru cele câteva ore de mişcare în mijlocul pădurii.
Scopurile acestei activităţi au fost  promovarea sportului ,,Orientare Sportivă” ca mijloc de educare prin sport, încurajarea copiiilor şi tinerilor să organizeze astfel de evenimente, promovarea unui stil de viaţă sănătos prin practicarea sportului.

   Evenimentul a fost organizat în de  CS Mentor Silva și Federația Română de Orientare Sportivă în parteneriat cu Primăria Municipiului Moreni care, pe lângă locaţie, a pus la dispoziţie premiile constând în cupe, diploma şi medalii. În plus- a precizat reprezentantul instituţiei, Adrian Stângă, fiecare participant a primit un tricou personalizat pentru a marca acest concurs.

CITEȘTE ȘI ...

ZILELE CETĂŢII – A ÎNCEPUT FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FOLCLOR

    În această seară, la Sala Florentină a Primăriei Târgovişte au fost primiţi reprezentanţii câtorva …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *