sâmbătă , 22 septembrie 2018
Home / ACTUALITATE / ORA DE VARĂ 2018- SÂMBĂTĂ SPRE DUMINICĂ DĂM CEASURILE ÎNAINTE CU O ORĂ

ORA DE VARĂ 2018- SÂMBĂTĂ SPRE DUMINICĂ DĂM CEASURILE ÎNAINTE CU O ORĂ

Share

        În noaptea de sâmbătă şpre duminică (24/25martie), România trece la ora oficială de vară. Astfel în noaptea de 24 martie spre 25 martie, ceasurile se vor da cu o oră înainte, iar ora 3:00 va deveni ora 4:00. Duminică, 26 martie, va fi cea mai scurtă zi din anul 2018, având practic 23 de ore. În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore, până pe 28 octombrie, când vom reveni la ora de iarnă.

     Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui și de reducerea folosirii luminii artificiale. În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece țara noastră în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii martie, a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcționat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, și prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

         În 1979, România a semnat Convenția fusurilor orare, iar din 1997, prin ordonanță guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în țările UE. Trecerea la ora de vară ne poate afecta, dar nu pe termen lung, în cazul tinerilor şi oamenilor sănătoşi. În schimb, persoanele care suferă de anxietate si depresie, precum şi vârstnicii ar putea simţi un disconfort crescut ca urmare a acestei modificări.

Parlamentul European nu elimină ora de vară și ora de iarnă

       Parlamentul European nu elimină ora de vară, deși a votat, la data de 7 februarie, în favoarea introducerii aceluiași timp pe tot parcursului anului. Urmează ca membrii Consiliului European să evalueze în detaliu directiva privind trecerea la ora de vară și la cea de iarnă și, dacă este cazul, să propună revizuirea ei. Parlamentarii eruopeni au susţinut că vor solicita  Comisiei Europeane – care în trecut s-a opus acestei schimbări – să implementeze decizia. În România, o iniţiativă similar a fost votată la Senat , nu şi la Camera Deputaţilor.

ORA DE VARĂ 2018: Cum ne afectează 

        Schimbarea orei, fie ea de vară sau de iarnă, are, de cele mai multe ori, repercusiuni asupra psihicului și sănătății populației care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare. Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și odată cu el pot surveni șidereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului. Mai mult, studiile arată că în perioada imediat următoare trecerii la ora de vară au loc mai multe accidente rutiere decât în mod normal. Asta tocmai pentru că această schimbare favorizează apariția oboselii și a lipsei de atenție în cazul multor persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *