duminică , 25 iunie 2017
Home / ADMINISTRAȚIE / PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE: BUGET PENTRU INVESTIŢII MAI MARE CU 73%

PRIMĂRIA TÂRGOVIȘTE: BUGET PENTRU INVESTIŢII MAI MARE CU 73%

         În această dimineaţă, Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, a prezentat primele detalii cu privire la bugetul propus pentru 2017. De la bun început edilul a subliniat că suma alocată pentru investiții este cu peste 70% mai mare comparativ cu anul trecut, fapt necesar prin prisma valorii deosebite a proiectelor depuse prin POR – circa 125 mil lei, și prin Ordonanța 28 – 114,5 mil lei, proiecte care trebuie cofinanțate la bugetul local. Cristian Stan a mai arătat că gradul de îndatorare al municipalități este resdus, de numai 7,09% în condițiile în care legea permite un nivel maxim de 30%. Asta înseamnă că  există suficiente posibilități pentru asigurarea banilor pentru investiții publice, inclusiv prin credite rambursabile. Revenind la bugetul muicipiului Târgoviște pe 2017, pe zona de venituri nu sunt diferențe semnificative față de ani trecuți. Din taxele și impozitele locale vor fi asigurate 25,3 procente din totalul veniturilor, estimat la 48,5 mil euro. În aceste condiții este evident că principalele motoare de dezoltare a orașului vor fi fondurile europene și sumele atrase prin Ordonanța 28/2013.

      Legat de investiții continuă și în acest an reabilitarea infrasructurii stradale, reabilitarea și modernizarea infrastructurii de învățământ, există perspectiva începerii lucrărilor la obiective noi în zona gării de sud și în special în zona complexului de turism și nataie, iar pentru jumătatea lunii aprilie este preconizată reluarea lucrărilor la șoseaua de centură.

 

CITEȘTE ȘI ...

SE REIA EXECUŢIA ŞOSELEI DE CENTURĂ

     Săptămâna trecută, primarul Cristian Stan a semnat contractul pentru reluarea şi finalizarea lucrărilor la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *