luni , 20 noiembrie 2017
Home / EDUCAȚIE / ROBOTICS ON – UN PROIECT AMBIŢIOS PENTRU ELEVI ŞI PROFESORI DE ELITĂ

ROBOTICS ON – UN PROIECT AMBIŢIOS PENTRU ELEVI ŞI PROFESORI DE ELITĂ

    La Colegiul Naţional Constantin Carabella a avut loc conferinţa de lansare a proiectului Robotics ON, finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Erasmus+. Amfitrionii evenimentului au fost prof. Corneliu Stoicescu, directorul colegiului şi prof. Teodora Popa, director adjunct, care au făcut şi o scurtă prezentare a proiectului.

       Robotics ON este un proiect de parteneriat strategic ce oferă elevilor participanţi din cele patru şcoli partenere- CN Constantin Carabella şi câte o  instituţie similară din Lituania, Italia şi Ungaria, oportunitatea de a-şi dezvolta abilităţile STEM, de a deveni lideri în domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Ca scop principal, este urmărită creşterea numărului de programatori experimentaţi în cele patru comunităţi  şcolare, un rol deosebit  în dezvoltarea competenţelor digitale şi antreprenoriale revenind celor doi parteneri privaţi din proiect-SC SKA NET şi SC IMPLEMENT 24SOFTWERE, ambele din Bucureşti. Cei 84 de elevi din grupul ţintă, membri ai unor grupuri educaţionale non formale- Robotics Clubs, vor fi implicaţi în activităţi de formare, consiliere, tutoriat, competiţii în domeniul TIC/programare/robotică, beneficiind de autonomie sporită în ce priveşte dezvoltarea personală şi profesională. În fiecare şcoală, elevii vor lucra împreună şi, sub îndrumarea profesorilor coordonatori,vor distribui roluri şi responsabilităţi, dezvolta şi promova idei şi proiecte pentru şcoala lor şi vor crea propriul robot, capabil să rezolve una dintre problemele identificate.

     Robotics ON are o valoare de 149115 euro şi o durată de implementare de 24 de luni. La evenimentul prilejuit de lansarea proiectului au participat, alături de elevi şi iniţiatori, Monica Ilie- viceprimar al Municipiului Târgovişte, prof. Cristina Stroe, inspector şcolar general adjunct şi prof. Elena Mosor-inspector în cadrul IŞJ Dâmboviţa.

CITEȘTE ȘI ...

SEARĂ DE CARTE LA TÂRGOVIȘTE

Joi, 9 noiembrie 2017, ora 18.00, are loc o nouă întâlnire „Seara de carte la …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *