joi , 13 decembrie 2018
Home / EDITORIAL / SEMNE BUNE ANUL N-ARE…

SEMNE BUNE ANUL N-ARE…

Share

        Din perspectiva  politică, 2017 a fost “îngropat” aşa cum a început, adică în toiul unui imens scandal, generat tot de adoptarea modificărilor la legile justiţiei. Nenorocire a fost şi în ce priveşte politica externă, cu un ministru care lasă impresia că doarme la cârma unui minister inert. România şi-a consolidat statutul de oaie neagră a Europei şi avertismentele privind atacurile politice la adresa statului de drept curg neîncetat. Din punct de vedere social, situaţia este la extreme: unor bugetari “aleşi” le-au fost mărite lefurile, altora le-au fost tăiate şi mulţi au rămas cu ochii-n soare. Pensionarii de lux au zâmbetul până la urechi iar fraierii care au pensia calculată pe principiul contributivităţii s-au mai ales cu ceva mărunţiş, nici pe departe cu ce li s-a promis. Una peste alta, pentru majoritatea românilor toată “ţopăiala fiscală” abia dacă va acoperi costurile în plus generate de scumpirea, cu aproape 20% a carburanţilor şi devalorizarea galopantă a leului. În economia reală e jale iar micii antreprenori nici nu mai ştiu încotro s-o apuce. Se tot laudă unii cu creştere economică dar nu scot o vorbă despre împrumuturile tot mai mari ori de scăderea dramatică a investiţiilor publice. Au fost absorbite numai două procente din fondurile europene alocate României pentru perioada 2014- 2020, adică de cinci ori mai puţin comparativ cu Polonia ori Bulgaria şi este clar că povestea oficială este cârpită cu aţă albă. 2017 este tristul an în care n-a fost inaugurat măcar un prăpădit de kilometru de autostradă iar ultima cotaţie a leului, din 29 decembrie, a coincis cu un nou minim istoric, de 4,697 lei/euro, adică foarte aproape de un prag psihologic de neconceput într-o economie sănătoasă şi într-o ţară corect şi eficient guvernată. În concluzie, numai un aiurit poate contesta rezultatele sondajului IRES, publicate ca un trist, dacă nu chiar înspăimântător cadou de an nou:  Doar 17% dintre romani cred ca tara merge in directia buna, scorul celor satisfacuti de modul in care politicienii isi fac treaba in ceea ce priveste managementul societatii spre tintele si angajamentele luate in campanii electorale fiind la un minim istoric.  Criza politică majora este perceputa ca fiind o amenintare la adresa vietii personale si sociale si apare in top 3 ingrijorari ale romanilor. 60% dintre romani, adică de trei ori şi jumătate mai mulţi,  sunt nemultumiti de felul in care traiesc şi consideră că, din cauza corupţiei, nu vor putea avansa în carieră.

      Media celor nemultumiti de felul in care traiesc este ridicata de cei cu studii superioare din esantion, precum si de către cei tineri, aceste categorii gasind mai multe satisfacţii si realizari in felul in care traiesc. Femeile, comparativ cu barbatii considera ca lucrurile in Romania merg intr-o directie gresita in pondere usor mai ridicată, în timp ce, pentru un sfert dintre respondentii de peste 65 de ani, lucrurile merg intr-o directie buna, proportie semnificativ mai ridicata comparativ cu celelalte categorii de vârsta. Este evident aici falia dintre generaţii, dintre tinerii cu aspiraţii spre un trai decent şi masa pensionarilor, obişnuiţi încă din vremea dictaturii să se mulţumească cu mult mai puţin…Si încă ceva: românii au încredere în UE, în preşedinte, ceva mai puţină în guvern şi nu mai dau doi bani pe parlament ori pe partidele politice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *