luni , 20 noiembrie 2017
Home / POLITIC / SENATORUL ADRIAN ŢUŢUIANU, PREŞEDINTELE PSD DÂMBOVIŢA, DESPRE GABRIEL PLĂIAŞU: ”NU SE PRICEPE LA NIMIC !”

SENATORUL ADRIAN ŢUŢUIANU, PREŞEDINTELE PSD DÂMBOVIŢA, DESPRE GABRIEL PLĂIAŞU: ”NU SE PRICEPE LA NIMIC !”

    O replică  la criticile şi comentariile acide ale secretarului general al PNL Dâmboviţa, cu privire la prestaţia ministrului Agriculturii, Petre Daea,acuzat că a sistat nejustificat primirea cererilor unice pentru suvenţii pe 15 mai, a venit de la şeful PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu: ”Domnul Plăiaşu este pompieristic. Ştiţi teza aceea românească, conform căreia toată lumea se pricepe la agricultură. Dacă facem o analiză, putem trage concluzia că el nu se pricepe la nimic. Nici măcar la politică, dacă analizăm rezultatele pe care le-a obţinut vreodată. Îmi aduc aminte că a fost ales deputat cu vreo 3000 de voturi, pe un algoritm, nu că ar fi avut vreo prestaţie. Singura prestaţie de care îmi aduc eu aminte, legat de domnul Plăiaşu, era o imagine pe pagina a doua a unui ziar, unde domnul Plăiaşu era comentat că se ocupa de accesarea unor site-uri porno în timpul lucrărilor Parlamentului.”

Legat de problema subvenţiilor, preşedintele Adrian Ţuţuianu a arătat că actualul guvern , prin Ministerul Agriculturii, a efectuat plăţi , sub formă de subvenţii către fermieri, în sumă de 2,2 miliarde de euro, cu 750% mai mult decât s-a plătit în guvernarea Ciolş iar suprafaţa pentru care s-au solicitat subvrnţii este mai mare comparativ cu anul trecut.

CITEȘTE ȘI ...

DEPUTATUL CORNEL ŞTEFAN DESPRE EFECTELE MODIFICĂRILOR LA CODUL FISCAL

      Dincolo de controversele pe marginea trecerii contribuţiilor bugetare de la angajator la angajat, deputatul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *