sâmbătă , 18 noiembrie 2017
Home / TIMP LIBER / „ZILELE CETĂŢII” VOR FI SERBATE LA ÎNĂLŢIME!

„ZILELE CETĂŢII” VOR FI SERBATE LA ÎNĂLŢIME!

Simultan cu startul manifestărilor dedicate „Zilelor Cetății” Târgoviște, montaniarzii dâmbovițeni grupați în jurul Asociației Chindia Jurasic Park au plecat într-o nouă expediție montană pentru cucerirea „bătrânului” simbol al alpinismului european, vârful Mont Blanc (4810 m) din Alpii francezi. Acțiunea  se desfășoară în baza unui proiect derulat printr-o finanțare nerambursabilă din fonduri publice de către Primăria Târgoviște, iar prin ea se dorește ca simbolurile „Cetății” să fie duse la propriu, la înălțime, pe crestele Europei.

Echipa de „dinozauri” formată din Ileana Bocanciu, Nicu Posta, Ionel Glodeanu și George Stan a ajuns  la aeroportul Bergamo din zona Milano, fiind preluată de Mona Ștefan Diaconu (coordonatoarea filialei din Merano – Italia). Fiindcă vârful Mont Blanc este o provocare, atât din punct de vedere tehnic (traversarea zonei numită „Grand Couloir”, ascensiune pe ghețarul Gouter, creastă îngustă şi expusă), cât mai ales al altitudinii, echipa de montaniarzi se va mai antrena două zile (5 și 6 septembrie) în zona italiană a Dolomiților, pe trasee tip „via ferrata”, apoi se va deplasa spre zona turistică Chamonix – Mont Blanc.

Următoarea cazare (7 septembrie) va fi la Nid dAigle („Cuibul vulturului”) la 2372 m, după ce, la baza muntelui, echipei de cinci persoane i se va mai adăuga un alt târgoviștean, Alex Coroliu, venit special din Irlanda pentru a escalada acest vârf (el este coordonatorul filialei Carlingford – Irlanda). Abia  în data de 8 septembrie va începe greul, cu urcarea într-o singură zi, a diferenței de nivel de aproximativ 1500 m, până la Refugiul Gouter (3815 m).

În noaptea următoare – în funcție de evoluția vremii – se va începe ascensiunea pe ghețar, dar și pe zone cu crevase sau traverseuri mai periculoase, către vârful Mont Blanc – 4810 m, cel mai înalt vârf al Alpilor francezi, dar și al celor italieni. Vârful se află chiar pe vechea graniță dintre cele două țări, iar italienii îi spun „Monte Bianco”. În caz de reușită, montaniarzii dâmbovițeni îl vor adăuga, în “TOP 28” – topul cuceririi celor mai înalte cote din fiecare ţară a Uniunii europene, ca un vârf dublu.

CITEȘTE ȘI ...

„Hai la Focu’ lui Sumedru!”

Potrivit tradiţiei româneşti, în fiecare an, în ajun de Sfântul Dumitru, locuitorii satelor din Dâmboviţa, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *