4 August 1919: Ocuparea Budapestei de către armata română
La 4 august 1919, capitala Ungariei, Budapesta, a fost ocupată de trupele române fără niciun ajutor militar aliat. A fost singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerând războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau consecință imediată a lui.
A fost epilogul unui conflict generat după ce la putere au ajuns bolșevicii conduși de Bela-Kun. Guvernul comunist din Ungaria a trecut la reorganizarea armatei maghiare pentru a recâștiga teritoriile pierdute, inclusiv Transilvania.
În aprilie 1919, armata bolșevică maghiară a atacat Armata Română din Transilvania, Bela-Kun având în plan ocuparea Ardealului și joncțiunea pe teritoriul românesc a forțelor bolșevice din Ungaria, cu cele din Rusia sovietică. Atacuri ale armatei bolșevice maghiare s-au desfășurat constant timp de două luni, conform indicațiilor directe ale lui Lenin care intenționa de asemenea, să declanșeze și niște mari demonstrații muncitorești care să consolideze și mai mult comunismul în Ungaria.
La sfârșitul lunii iulie, armata ungară a atacat iarăși Armata Română, însă de data aceasta contraofensiva a fost deosebit de puternică și finalizată cu ocuparea Budapestei, la data de 4 august 1919, de către unități ale Armatei Române din Transilvania, conduse de generalul Gheorghe Mărdărescu. Acest lucru îl va face pe Bela-Kun să fugă în Austria și apoi în Rusia, prin această fugă năruindu-se marele său vis, acela de a uni Ungaria cu Rusia bolșevică.
Victoria românilor și ocuparea Budapestei în august 1919 a fost cu atât mai dureroasa pentru naționaliștii unguri, care astfel, pierdeau orice șansa de a vedea Transilvania încorporată Ungariei. Iar umilința a fost completă atunci când „disprețuiții valahi”, cum erau numiți românii de către unguri, au înălțat pe clădirea parlamentului maghiar, o opincă, ce simboliza preeminența românilor din Transilvania, în mare parte țărani, asupra ungurilor, după atâtea secole de asuprire.
Armata Română a contribuit la stingerea focarului de război din centrul Europei și limitarea exportului de revoluție al sovietelor. Pentru împlinirea acestor obiective, autoritățile române de ocupație nu s-au amestecat în problemele interne ale statului ungar, dimpotrivă, ele au acordat libertate deplină presei, vieții politice și activității guvernamentale, cu singura condiție să nu se atingă interesele României și siguranța armatei sale.
Momentul 4 august 1919 a fost punctat de senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de politică externă a Senatului României, printr-o postare pe pagina de socializare.