marți , 25 iunie 2019
Home / ADMINISTRAȚIE / 11 FEBRUARIE – ZIUA EUROPEANĂ A NUMĂRULUI DE URGENŢĂ 112

11 FEBRUARIE – ZIUA EUROPEANĂ A NUMĂRULUI DE URGENŢĂ 112

Parlamentul European şi Comisia Europeană au declarat ziua de 11 februarie, „Ziua Numărului European de Urgenţă – 112″, în scopul aducerii, la cunoştinţa publicului, a informaţiilor despre acest serviciu şi de a determina autorităţile naţionale să sporească capacităţile plurilingve în interiorul acestuia.

Numărul european de urgenţă 112 a fost lansat în 1991 pentru a oferi un serviciu unic pentru apelurile de urgenţă disponibil în toate Statele Membre ale U.E.

În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) 112 a devenit operaţional în toată România.

SNUAU este constituit în scopul furnizarii către cetăţeni a Serviciului de urgenţă 112 şi asigură preluarea apelurilor de urgenţă de la cetăţeni şi, după caz, transmiterea acestora către agenţiile specializate de intervenţie, sau al prelucrării lor şi alertării directe a echipajelor de intervenţie în vederea asigurării unei reacţii imediate, uniforme şi unitare pentru soluţionarea urgenţelor.

Sistemul asigură cooperarea între agenţiile specializate de intervenţie ale Poliţiei, Pompierilor, Ambulanţei, SMURD şi Jandarmeriei care au obligaţia de a asigura intervenţia la urgenţe.

Personalul Centrelor de preluare a apelurilor de urgenţă 112 este compus din personal specializat care răspunde la apelurile de urgenţă 24 din 24 de ore. Acesta este instruit pentru a asista apelanţii în cazuri de urgenţă şi a-i ajuta în cel mai scurt timp posibil.

Începând cu anul 2008, 112 este numărul unic pentru apeluri de urgență disponibil gratuit la nivelul întregii țări, ce poate fi apelat din toate rețelele de telefonie fixă sau mobilă. Cetățenii aflați în situații de urgență (asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul) pot suna la 112, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, pentru a solicita asistența serviciilor specializate de intervenție (ambulanță, SMURD, poliție, pompieri, jandarmi).

*     *     *

Cu ocaziaZilei Europene a Numărului de Urgenţă – 112, ISU „Basarab I” Dâmboviţavă informează:

Numărul de telefon la care puteţi apela în cazul unei situaţii de urgenţă este112

ATENŢIE ! – NU apelaţi decât în caz real!

Serviciul de Urgenţă 112 are ca obiectiv salvarea:Vieţii – Proprietăţii – Mediului

Dacă apelaţi Serviciul de urgenţă 112 trebuie să anunţaţi:

– Ce urgenţă aveţi;

– Locul evenimentului;

– Unde vă aflaţi;

– De la ce număr de telefon sunaţi;

– Cum vă numiţi.

După furnizarea acestor date trebuie să rămâneţi la telefon pentru a fi puşi în legatură cu agenţia de urgenţă de care aveţi nevoie şi pentru a primi eventuale recomandări.

Dacă legătura cu numărul 112 se întrerupe, trebuie să sunaţi din nou. Rămâneţi calmi şi răspundeţi la toate întrebările; nu închideţi până când nu vi se spune.

Exemplificăm câteva evenimente la care sunt solicitate echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa, în urma apelurilor primite pe Numărul unic pentru apelurile de urgenţă 112: incendii; salvarea oamenilor, animalelor şi bunurilor aflate în pericol; înlăturarea urmărilor accidentelor, catastrofelor şi calamităţilor naturale; evacuarea apei din subsolurile clădirilor sau din fântâni dupa producerea de inundaţii; urgenţe medicale; accident de circulaţie soldat cu victime; surpări de teren; explozii; asanarea muniţiei neexplodate etc.

Sunaţi la 112 doar dacă aveţi o urgenţă!

Centrele de Urgenţă funcţionează permanent, 24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămână.

Apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viaţa unei persoane aflate în pericol. 112 poate fi apelat în orice moment pentru a se interveni într-o situaţie de urgenţă, în care o secundă poate face diferenţă între viaţă şi moarte. Oricând persoana care poate avea nevoie de ajutor urgent, poate fi o persoană dragă dumneavosatră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *