Deputatul social democrat Marian Țachianu și-a exprimat dezamăgirea vizavi de votul negativ din comisii pentru absolut toate amendamentele la Legea bugetului. A relatat despre activitatea Comisiei reunite de administrație , unde s-a votat „în bloc” și nici un parlamentar nu a avut posibilitatea să-și susțină propunerile.
„Au respins în bloc toate amendamentele propuse, nu a fost nicio discuție de Dâmbovița, de Prahova, absolut nici un fel de județ nu a intrat în discuție! S-a dat vot negativ pentru toate amendamentele. (…) Abordarea a fost aceeași în toate comisiile. Eu am participat la Comisia de Administrație reunită, Camera Deputaților și Senat, în cadrul căreia abordarea pe care au avut-o cei din coaliția de guvernare a fost una șocantă, după părerea mea, pentru că au venit cu niște reguli noi, ei având majoritatea în comisia respectivă. Practic nu s-a mai respectat niciun fel de cutumă chiar dacă și în mandatele anterioare, când Puterea a fost deținută de PSD, s-a practicat votul în bloc al unor amendamente, ieri s-a întâmplat ceva deosebit. Pe vremea PSD-ului se vota și în bloc, dar se discutau și unele amendamente care se considerau foarte importante mai ales în comisiile de specialitate, dar se dădea un vot pozitiv chiar dacă era un vot în bloc urmând ca în comisiile de fond să se stabilească ce amendamente trebuie să treacă și care nu. Ieri s-a întâmplat ceva abuziv, după părerea mea. Prima dată s-a propus să se voteze în bloc aceste amendamente, bineînțeles că noi am votat împotriva acestei propuneri, PSD și AUR.”- a precizat deputatul Marian Țachianu.
La Ministerul Lucrărilor Publice au fost peste 2000 de amendamente depuse a adăugat parlamentarul, toate fiind respinse în prezența ministrilui de resort, șansele de a putea schimba ceva în plen fiind extrem de reduse.