miercuri , 25 noiembrie 2020
STIRI PE SCURT
Protocol de colaborare între Consiliul Județean și CCIA DâmbovițaPRO România propune anularea unor obligații fiscale pentru IMM-urile care păstrează numărul de angajațiProgramul de Guvernare al PNL include investiții masive în infrastructura de EducațieA intrat în țară primul autobuz Mercedes-Benz Citaro Hybrid din flota care va deservi transportul public din TârgoviPSD Dâmbovița: Haosul provocat de Dreapta Unită trebuie să înceteze!Alexandru Oprea: PMP susține transparența în administrația publică și eliminarea risipei!Cornel Ștefan, președintele Consiliului Județean:”Principala mea prioritate este sănătatea dâmbovițenilor”Criza Coronavirus, 25 noiembrie: Număr record- 1205 pacienți la Terapie IntensivăBărbat strivit de o platform auto la SterianuClaudia Gilia, deputat PSD, mesaj de Ziua Internațională Împotriva Violenței asupra FemeilorTuriști bucureșteni ajutați de jandarmii montaniCu finanțare de la Consiliul Județean, corturile în care așteptau pacienții suspecți de infectare cu COVID-19 suntDâmbovița: 148 de cazuri de infectare confirmate în ultimele 24 de ore, rata de infectare 3,51 la mieDe Ziua Națională a României, acces gratuit în muzeele din subordinea Consiliului JudețeanNici la morgă nu mai sunt locuri libereOportunitățile de finanțare prin POR 2021-2027, analizate , la inițiativa președintelui Cornel Ștefan, de primarii260 de dâmbovițeni amendați pentru nerespectarea regulilor de protecție sanitarăVirgil Guran, candidat PNL Dâmbovița pentru Senat:”Guvernul liberal lansează programe de sprijin și plăți directDâmbovița: 311 locuri de muncă vacanteAdrian Țuțuianu, candidat PRO România Dâmbovița:”Vom ajuta companiile mici și mijlocii să treacă prin criză!
Home / EDUCAȚIE / Calendarul înscrierii în învățământul primar

Calendarul înscrierii în învățământul primar

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv,pot fi înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în  data de 7 iulie. În acest caz, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal poate să completeze cererea-tip de înscriere online sau să o descarce din aplicația informatică, să o completeze și să o transmită la unitatea de învățământ, împreună cu documentele doveditoare și cu o declarație-tip pe proprie răspundere, cu privire la veridicitatea datelor și informațiilor completate. Transmiterea documentelor la unitatea de învățământ se poate face  pe e-mail sau prin poștă. Părintele are posibilitatea să decidă dacă depune direct la unitatea de învățământ cererea-tip de înscriere, respectiv documentele doveditoare.

Pentru a putea valida cererea-tip, Comisia de înscriere din școală compară datele completate în cererea–tip cu documentele transmise.

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020, inclusiv, pot fi înscriși în clasa pregătitoare tot până în data de 7 iulie, la solicitarea scrisă a părinților/tutorilor legal instituiți/împuterniciților legali.

În situația în care copilul a frecventat grădinița în anul școlar curent, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal completează cererea-tip adresată unității de învățământ cu nivel preșcolar pe care copilul a frecventat-o, pe care o poate trimite pe e-mail, prin poștă sau pe care o poate depune direct la sediul unității școlare (grădiniță). Unitatea de învățământ cu nivel preșcolar eliberează recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau de înscriere în grupa mare. Recomandarea eliberată de către unitatea de învățământ se comunică în scris, după caz, pe e-mail/prin poștă, cu confirmare de primire,sau este înmânată direct părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal.

În situația în care copilul nu a frecventat grădinița sau s-a întors din străinătate, părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal completează cererea-tip adresată  CJRAE/CMBRAE, pe care o poate trimitepe e-mail, prin poștă sau pe care o poate depune direct la sediul instituției menționate. În urma unei programări la sediul CJRAE/CMBRAE, respectiv a evaluării dezvoltării copilului, se eliberează recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau de înscriere în grupa mare. Recomandarea eliberată de CMBRAE/CJRAE se comunică în scris, după caz, pe e-mail/prin poștă, cu confirmare de primire,sau este înmânată direct părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.

În situația în care părintele optează pentru depunerea cererii-tip și a documentelor de înscriere în clasa pregătitoare direct la unitatea de învățământ, validarea înscrierii se realizează de către un membru al Comisiei de înscriere din unitatea de învățământ, în prezența părintelui.

După încheierea perioadei de completare și validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare se face în două etape succesive, după cum urmează:

  1. a) prima etapă (8 – 20 iulie), în care repartizarea copiilor se face pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, folosind aplicația informatică și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare;
  2. b) a doua etapă (21 – 31 iulie), în care este asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de inspectoratul școlar județean/ISMB.

În perioada 1- 4 septembrie sunt prevăzute centralizarea și soluționarea, de către inspectoratele școlare, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. De asemenea, inspectoratele școlare vor soluționa orice alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *