Într-o perioadă în care meritocrația a ajuns un termen de neînțeles pentru șefimea parvenită, când promovările se fac pe cumetrii și pupatul în dos, profesioniștii care au curajul să spună lucrilor pe nume sunt tot mai puțini. Un fel de rara avis (“păsări rare” pe limba troglodiților ascunși sub o spoială de educație), care merită aprecierea și respectul comunității. Îl includem în această categorie pe polițistul Marian Godină, contestat de mulți dintre colegi dar apreciat de opinia publică pentru curajul cu care prezintă realitatea și nu ezită să critice derapajele. Cum este cazul postării cu privire la stimulentele pentru îndeplinirea obligațiilor de servici pe perioada pandemiei:
Chiar voiam ca părerea asta să o postez doar pe un grup al polițiștilor, dar pentru că mi-au sărit unii colegi în cap pe acolo, am să o fac aici, că doar am propria pagină unde să-mi expun opiniile, nu am nevoie de grupurile lor de polițiști unde să-mi răspundă unii cu jigniri.
În legătură cu stimulentul financiar pe care îl primesc medicii, pe care se pare că îl vor primi profesorii și la care tânjesc și unii polițiști, repet, unii polițiști, căci au fost destui care mi-au dat dreptate, am următoarea părere:
Dacă în țara în care pandemia a făcut ca unora să li se inchidă afacerile, unii au rămas fără job, alții abia mai au bani de chirie, iar alții au salariile mult diminuate ori au fost trimiși în șomaj, tu, politist care a mers la serviciu fără să fie trimis în șomaj, ți-ai luat salariul lunar, un salariu nu foarte mare, dar decent pentru România, țipi acum că vrei și tu stimulent financiar, pentru mine ești un om lipsit de scrupule și un îmbuibat care visează doar bani.
Haideți, băieți, bârfiți-mă acum liniștiți pe grupurile voastre. Bine că mi-am amintit că eu pot posta aici.
Vă dați seama cum mă vor privi unii când voi merge la serviciu? Noroc că-s obișnuit. Ah, ce v-aș trimite eu pe unii la patron, să cereți stimulente de covid.
PS au fost foarte mulți colegi care mi-au dat dreptate, ceea ce îmi lasă încă o speranță.
La rândul nostru exprimăm opinia că acordarea de stimulente financiare unor categorii de bugetari, ca răsplată pentru că își exercită obligațiile de serviciu pe perioada stării de alertă, este o anomalie promovată de politicienii aflați în goana după voturi! O sfidare uriașă la adresa salariaților din economia reală, cărora nici prin cap nu le trece să meargă la patroni să le ceară altceva decât menținerea locurilor de muncă.