duminică , 7 martie 2021

Perpetuarea nesimțirii constituționale

Legea privind noul sistem de impozitare a pensiilor speciale, care prevede impozitarea cu 85% a pensiilor de serviciu ce depăşesc suma de 7.000 de lei, este neconstituțională. Așa au  decis, profund imoral nu numai prin prisma faptului că au un interes direct, politrucii de la  Curtea Constituțională. Sigur,  nu am fost atât de naivi să așteptăm un alt deznodământ dar asta nu atenuează sentimentul de scârbă, dimpotrivă! Asistăm practic  la finalul demersului populist început în primăvara trecută, în plină campanie electorală și concretizat pe 17 iunie.  La acea dată, Camera Deputaţilor a votat modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă.Conform unui amendament, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000  urmau să se impoziteze cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei să se impoziteze cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă.

Pentru aducere aminte, amendamentul votat de Camera Deputaţilor,  prin care erau impozitate pensile nesimțite, a fost atacat la Curtea Constituţională de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului. Adică tot de profitori direct interesați în perpetuarea aceste uriașe inechități. Mai pe scurt, exponenții profitorilor și îmbuibaților și-au dat mâna încă o dată pentru a menține privilegii nemeritate, pentru a putea trăi în continuare ca niște nababi pe spinarea contribuabililor. Nu-i interesează pe “dorneni” că alții, de ordinul milioanelor, supraviețuiesc cu o mie de lei pe lună! Lor nu le ajung din câte se vede nici câteva mii de euro! Bani nemeritați, ca să fim bine înțeleși!

Ca o culme a ipocriziei, ICCJ arata în hotărârea de sesizare a CCR că unul dintre cele cinci principii ale fiscalităţii reglementate de Codul fiscal vizează  tocmai  “justeţea impunerii sau echitatea fiscală”. De cealaltă “echitate”, conferită de aplicarea principiului contributivității, nici pomeneală!

Acestea fiind spuse, mingea a ajuns iar  pe terenul politicienilor, care sunt obligați să facă ce au promis de atâta timp. Au datoria să taie pensile și salariile nesimțite de la stat și să reformeze întreg sistemul îmbâxit de putregai, inclusiv acest instrument politic numit “Curte Constituțională”. Altfel, mai devreme sau mai târziu vor da socoteală toți cei care vor tărăgăna îndeplinirea  uneia dintre cele mai aprige și justificate dorințe a românilor!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *