De principiu, pe 8 februarie, adică din semestrul al doilea, vor fi redeschise cele mai multe dintre școli. O decizie finală va fi luată însă în funcție de rata de infectare din fiecare localitate. În localitățile care se încadrează în “scenariul verde”, toate școlile se redeschid fizic, în localitățile care se încadrează în “scenariul galben” vor merge la școală elevii din ciclul primar și cei din clasele terminale, precum și copiii de grădiniță. Dacă localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniță și de ciclu primar.
Practic, este o revenire la sistemul descentralizat, care ține cont de evoluția pandemiei de COVID-19 din fiecare localitate. Măsura redeschiderii școlilor va intra în vigoare dacă pandemia evoluează aproximativ la fel ca în ultimele săptămâni iar o decizie finală va fi luată în 2 februarie.
Reamintim că încadrarea în unul dintre cele trei scenarii depinde de valoarea ratei de infectare, calculată în funcție de numărul de cazuri confirmate în ultimele 14 zile și populația localității respective.
- Scenariul verde – rata de infectare între 0 și 1,5 la mia de locuitori
- Scenariul galben – rata de infectare între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori
- Scenariul roșu – rată de infectare peste 3
În concluzie, din 8 februarie sunt posibile următoarele variante:
- În localitățile din scenariul verde – toate școlile se redeschid fizic.
- În localitățile din scenariul galben – vor merge fizic la ore copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și cei din anii terminali, adică din clasele a VIII-a și a XII-a. Ceilalți vor face în continuare ore online.
- În localitățile din scenariul roșu – vor merge o vreme la cursuri copiii de grădiniță și cei din ciclul primar, iar ceilalți fac ore online.
- Dacă rata de infectare trece de 6, localitatea se carantinează și se închid toate școlile.