marți , 21 septembrie 2021

Marele pigmeu Ostafciuc sau incultura care și-a dat mâna cu abuzul de putere în Orașul Culturii

Un caz stupefiant  a ieșit la iveală în “dulcele târg al Ieșilor”, unde au trăit și au scris pentru eternitate mulți dintre marii poeți și prozatori ai neamului. Și nu că ar fi ceva ieșit din comun să se simtă prezența inculților și ignoranților în Capitala Culturii. Ce a făcut însă politrucul Marius Eugen Ostaficiuc, un “uriaș”  plin de ifose și cu prea multă putere, aduce mult cu cenzura comunistă, ba chiar cu acțiunile otrepelor naziste, staliniste și din care ori mai fi fost prin lume, care au făcut scrum  biblioteci întregi în piețele publice, cum procedau pe vremuri  inchizitorii care nu trăiau decât pentru a “arde” erezia.

Pe scurt, în 2015, Marius Ostaficiuc, politruc șef, sesiza inspectorilor de la protecția consumatorului faptul că  volumul „Marele Uriaș Prietenos” al lui Roald Dahl abundă într-un limbaj agramat și folosește cuvinte inventate, iar asta ar putea să influențeze negativ limbajul copiilor care citesc această carte. Și  slugile de la OPC Iași s-au conformat: au fost de părere că “editorul avea obligația să respecte gramatica Limbii Române”, editura a fost amendată cu suma de 1000 de lei și cartea retrasă de pe piața locală.  Mai departe, Instanța a anulat sancțiunile după ce a constatat că ”greșelile” erau modalitatea de exprimare a personajului principal, parte din ”esența poveștii”, ceva ce Ostaficiuc Cel Uriaș și pigmeii de la OPC n-aveau cum să priceapă.

De ce a răbufnit astăzi scandalul?  Pentru   că același Marius Eugen Ostaficiuc, care a sesizat Oficiul pentru Protecția Consumatorului  că a găsit în volum ”cuvinte care nu există” și ”greșeli gramaticale”, ajuns între timp deputat, a căpătat notorietate inclusiv pentru limbajul sărăcăcios, cu dezacorduri și postările pline de greșeli gramaticale de pe pagina sa de Facebook.  Ca circumstanță agravantă, chestionat în legătură cu neobișnuitul incident de acum cinci ani, acest agramat a spus cu seninătate: ”Și astăzi aș face la fel.”

Citind despre toată această tărășenie, dincolo de sentimental de silă, de scârbă la gândul că  este puțin probabil, dacă nu  imposibil, să scăpăm vreodată de ostafciuci, am revăzut cu ochii minții alți doi cretini semianalfabeți care mi-au lăsat cam același soi de amintiri! Unul a fost  Mischie, născut în Godineștii Gorjului. Deputat și apoi șef de consiliu județean căruia i-au fost închinate manele. Un agramat  mândru nevoie mare că a scris cărți de două ori mai groase decât ale lui Mircea Dinescu. Al doilea este un tablagiu, pe nume Călugăriță, plutonier de intendență la compania TR în care am efectuat stagiul militar. Derbedeu care povestea soldaților cum se masturba după întâlnirile cu viitoarea soție și care a rupt în bucăți o carte găsită  în valiza unuia dintre colegi. Nici acum după atâția ani, nu pot înțelege acea ieșire dementă, aversiune primitivă vizavi de un mare simbol al omenirii. Pentru că majurul-sunt convins de asta- ura cărțile, nu în mod special “Adio arme”, volumul pe care l-a făcut praf. Că doar nu auzise el de Ernest Hemingway  și cel mai îndrăgit dintre eroii săi!

P.S. Dacă Ostaficiuc ăsta a fost și a rămas atât de grijuliu cu ce citesc copiii, de ce oare n-a reclamat la OPC și vinovații de publicarea manualelor școlare pline de ORORI, sub înaltul patronaj al ministrului “Ghenuche”?

Pentru edificare, redăm un rezumat al volumului “Marele Uriaș Prietenos”  publicat pe Roata Mare

“În cartea Marele Uriaș Prietenos, scrisă de Roald Dahl, este vorba despre cel mai prietenos uriaș din lume pe care îl mai cheamă și MUP. Într-o noapte MUP a călătorit de pe Tărâmul Uriașilor în orașul Londra. O fetiță de la orfelinat pe care o chema Sophie nu putea să adoarmă și s-a dus să se uite un pic pe fereastră și dintr-o dată a văzut o umbră neagră. Era umbra lui MUP. El a văzut-o că se uita la el și a răpit-o.

Nimeni nu are voie să vadă un uriaș. Apoi s-a dus cu Sophie pe Tărâmul Uriașilor. În timp ce MUP alerga, Sophie se gândea că va fi mâncată, dar când a dus-o în peștera lui, a observat că era un uriaș bun. MUP s-a prezentat și i-a spus că el este singurul uriaș care nu haplește omleți. Asta înseamnă că nu mănâncă oameni deloc. Dar MUP nu prea vorbea corect pentru că la el pe tărâm nu existau școli.

Sophie a mai aflat despre MUP că mânca doar castracurcuveți, adică niște legume îngrozitoare și bea sifoclăbucel dintr-o sticlă lungă de doi metri în care bulele se spărgeau la fundul sticlei și nu deasupra, cum știm noi. MUP nu era un uriaș obișnuit, ci un uriaș-de-vise-suflător. Știa unde este Tărâmul viselor și mergea din când în când ca să ia vise pe care apoi le punea în borcane de sticlă. Apoi visele le sufla în urechile copiilor adormiți cu o trâmbiță uriașă. MUP mai avea și niște urechi mari cât roțile de la camion cu care, atunci când era senin și liniște afară, auzea muzica stelelor din cer. Pe Tărâmul Uriașilor mai trăiau încă nouă uriași, dar care erau mâncători de oameni. MUP și Sophie au mers la regina Angliei, unde MUP i-a suflat în ureche reginei un vis preparat de el în care povestea despre uriașii mâncători de oameni. La sfârșitul visului, MUP a făcut ca regina să viseze că pe pervazul ferestrei din palat stă o fetiță. Apoi MUP chiar a pus-o pe Sophie pe pervaz pentru că regina va crede că dacă o parte a visului este adevărată, atunci și celelalte părți vor fi adevărate. Cel mai mult mie mi-a plăcut capitolul Captura, asta pentru că regina și MUP i-au capturat pe uriașii cei răi și, în felul acesta, nu mai puteau mânca alți copii. Când am început cartea chiar am crezut că o vor mânca pe Sophie și mi-a fost teamă. Când MUP a primit casa lui de la regină el a devenit scriitor și a scris împreună cu Sophie toate aceste lucruri, iar cartea pe care o veți citi este de fapt cartea pe care au scris-o ei.”

 

 

QR Code

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *