miercuri , 3 martie 2021
Home / POLITIC / La Târgoviște și Titu nu se aplică nici la această dată legea care permite pensionarea cu doi ani mai devreme!

La Târgoviște și Titu nu se aplică nici la această dată legea care permite pensionarea cu doi ani mai devreme!

Am relatat, în toamna trecută, despre demersurile parlamentarilor PSD de Dâmbovița- în mod special ale deputaților Marian Țachianu, Cornel Ștefan și Carmen Holban, de amendare a legii, pentru  introducerea Municipiului  Târgoviște și a Orașului  Titu pe lista localităților cu nivel ridicat de poluare, astfel încât  cetățenii din cele două localități să se poată pensiona cu doi ani mai devreme.Pentru că au fost numeroase semnale, în sensul că prevederea legală nu se aplică, problema a fost readusă în discuție de deputatul Marian Țachianu. Acesta a precizat într-o conferință de presă că motivul este cel puțin bizar, anume că nu ar fi fost elaborate normele metodologice pentru localizarea celor care solicită acest drept:

“În legătură cu legea prin care am încercat să adăugăm şi noi două oraşe, Titu şi Târgovişte, pentru reducerea vârstei de pensionare cu doi ani de zile, vreau să vă spun că dau telefoane, am sunat până şi pe la Casa de Pensii Olt să văd dumnealor cum au procedat în 2017. Vin oameni, mă sună, unii ne felicită pentru că am rezolvat o problemă destul de benefică pentru dumnealor, dar merg la Casa de Pensii şi le spune de acolo că încă nu au apărut normele. Ba, se pare că e cineva la ghişeu la Casa de Pensii- şi chiar o să fac o verificare, care spune «vedeți-vă domnule de treabă cu legea asta… că nu e nicio șmecherie».  Eu l-am sunat pe domnul director al Casei de Pensii Dâmbovița, Dorel Pantilin, am discutat cu dumnealui, mi-a spus că nu este aşa. Nu am verificat, dar vă spun că foarte mulţi cetăţeni care au ajuns acolo au spus despre treaba asta. Directorul spune că se primesc dosare pentru această pensionare anticipată, pentru că nu au apărut normele. Din câte am înţeles eu necesită un soft care să delimiteze localităţile care beneficiază, în jurul celor două centre, Titu şi Târgovişte. Este foarte adevărat că legea în sine nu a specifiat decât 8 km distanţă şi 30 de ani de locuit în acea zonă. Aceşti kilometri nu specifică legea de unde îi luăm, din mijlocul, din sediul agentului poluator, de la marginea oraşului respectiv, până unde ne ducem. Trebuie elaborat un astfel de soft. Înţeleg că şi în celelalte localităţi care au intrat mai devereme ca beneficiari ai acestei legi s-a procedat le fel… Dar se întârzâie, legea trebuia să intre în vigoare din 10 decembrie 2020. Domnul director a promis că luna aceasta se va clarifica şi Casa de Pensii Naţională va da aceste delimitări cu privire la cetăţenii care vor beneficia de aceste legi Ne întrebăm de ce nu au luat aceleaşi norme care s-au aplicat încă din 2010, de când au apărut primele localităţi care au beneficiat de legea aceasta. Dar, după cum vedeți, în România, este problemă cu pensiile, și vedeți declarațiile doamnei Turcan care astăzi spune ceva şi mâine spune altceva cu privire la pensii, la majorarea acestora, dar şi la acea presupusă modificare a legii pensiilor”- a declarat deputatul PSD Marian Țachianu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *