marți , 13 aprilie 2021

Titus Corlățean:”Guvernanții actuali vor să omoare definitiv COS Târgoviște!”

La două săptămâni după ce s-a adresat direct ministrului Economiei, Claudiu Năsui, în legătură cu tergiversarea preluării activelor productive ale Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște, senatorul PSD Titus Corlățean a primit un răspuns absolut năucitor. “Aburitor și cinic”, după cum l-a caracterizat președintele executive al PSD Dâmbovița.

„În aplicarea OUG 60/2019, cu modificările și completările ulterioare, potențiala preluare a activului funcțional, respectiv acordarea Avizului de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este subsumată analizei tehnico-economice privind justificarea operațiunii și efectele acesteia, precum și testului creditorului privat prudent, realizat în condițiile legii și are în vedere uzul activului funcțional, asigurarea exploatării sale în regim de continuitate și permanență, obiective de ordin economic, financiar, social și de mediu, privind exploatarea sa eficace”-  scrie în răspunsul semnat de ministrul Năsui.

Am primit răspuns din partea ministrului Economiei, Claudiu Iuliu Gavril Năsui, fiu de tată cu antecedente cu foarte interesante din punctul de vedere al securității naționale, Serviciilor externe românești, banilor drenați și alte investiții Motorola în România. Acest distins fiu mi-a răspuns la interpelarea pe care am făcut-o, solicitând în interpelare să spună foarte clar dacă semnează, este singura semnătură care lipsește, din partea Ministerului Economiei, pentru salvarea COS Târgoviște, potrivit proiectului care a fost construit încă de anul trecut urmare a demersurilor sindicatelor și ale noastre, parlamentari PSD, a fost construit de guvernarea domniilor lor anul trecut.

Este una dintre cele mai cinice abureli pe care le-am citit vreodată în viața mea și practic asta îmi confirmă că acest ministru USR și acest Guvern PNL-USR-UDMR refuză să salveze o unitate care ar fi trebuit încadrată, cu motivație foarte clară, în categoria subiectelor de securitate, de interes național al statului român”, a declarat revoltat senatorul PSD Titus Corlățean.

Răspunsul primit: «În aplicarea OUG 60/2019, cu modificările și completările ulterioare, potențiala preluare a activului funcțional, respectiv acordarea Avizului de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului este subsumată analizei tehnico-economice privind justificarea operațiunii și efectele acesteia, precum și testului creditorului privat prudent, realizat în condițiile legii și are în vedere uzul activului funcțional, asigurarea exploatării sale în regim de continuitate și permanență, obiective de ordin economic, financiar, social și de mediu, privind exploatarea sa eficace». Dacă ați înțeles dumneavoastră ceva foarte clar…

Concluzia este apoteotică: «Sperând că informațiile furnizate aduc lămuririle necesare referitoare la problema ridicată de dumneavoastră, vă asigur, domnule senator, de disponibilitatea Ministerului Economiei de a vă comunica în termen, orice alt răspuns ce va fi solicitat».

Eu nu mai solicit nimic de la acest penibil, non-performant ministru al Economiei și al guvernării de dreapta și neomarxiști la un loc, pentru că acest răspuns, pentru cineva care a făcut parte din trei guverne și știe ce înseamnă administrația și știe ce înseamnă tehnica de redactare, îmi spune foarte clar că guvernanții actuali vor să omoare definitiv COS Târgoviște”- a acuzat  Titus Corlățean.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *