marți , 13 aprilie 2021

A plouat cu amenzi pe DN 7, la Lungulețu

În intervalul orar 06:00-08:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Dâmbovița, au organizat o acțiune pe raza localității Lungulețu, pentru depistarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație, pentru prevenirea accidentelor rutiere, verificarea stării tehnice a autovehiculelor, verificarea legalității transportului de marfă și persoane, precum și pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară.

Au fost controlate 114 autovehicule, au fost legitimate 125 de persoane și au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 37.450 de lei.

Din totalul sancțiunilor, 12 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 10 pentru nerespectarea Ordonanței nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și 45 pentru încălcarea normelor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Pentru defecțiunile tehnice constatate, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, fiind retrase 11 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii au dispus măsura suspendării dreptului de utilizare a unui ansamblu de vehicule rutier, prin retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu număr de înmatriculare, după ce conducătorul vehiculului, un bărbat de 33 de ani, a fost depistat că transporta marfă fără a deține copie conformă a licenței de transport.

Au fost reținute două permise de conducere după ce două persoane au fost surprinse în timp ce conduceau autovehicule sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *