marți , 21 septembrie 2021

RUȘINOS: “EROII” ȘI-AU VACCINAT NEAMURILE PESTE RÂND!

La scurt timp după preluarea mandatului, Vlad Voiculescu a surprins  afirmând, în premieră, că zeci de mii de români care nu ar fi avut acest drept, îngroșaseră din obraz și se vaccinaseră peste rând. O chestiune extrem de gravă, pentru că au fost astfel lăsate fără dozele salvatoare tot atâtea persoane din categoriile cele mai vulnerabile la infecția cu COVID- 19. Cum se întâmplă de regulă, visătorii au așteptat să se facă lumină în aceste cazuri abjecte, în care bătaia de joc la adresa legii s-a împletit cu nesimțul la cote maxime. Cei mai realiști nu și-au făcut însă mari speranțe, așteptând déjà clasicul deznodământ, singura “necunoscută” fiind persoana care urma să arunce batista pe țambal! Care persoană s-a nimerit să fie însuși ministrul Sănătății, ajuns subit un practicant asiduu al politicii struțului. Ca să recapitulăm, Voiculescu a zgândărit tot acest rahat, pe undeva chiar cu iz penal, pentru ca tot el s-o lase moartă, prins probabil cu cercetatul incendiilor care nu mai contenesc prin spitale dar și strâns cu ușa de careva mai în vână.

Iar dacă useristul Vlad Voiculescu a lăsat-o moartă cu dreptatea și principiile pe care le-a tot invocat ori de câte ori a avut un interes electoral, colegii de la o publicație online n-au pregetat să prezinte date concrete,  inclusiv lista spitalelor în care imunizarea peste rând, deci nelegală, a căpătat proporții de masă. Am putut afla astfel că peste 7.000 de persoane s-au vaccinat mai devreme decât ar fi avut dreptul conform regulilor din strategia națională de vaccinare. Cam 4.500 dintre acestea sunt persoane din etapa a III-a (populația generală), care au fost imunizate în locul bolnavilor cronici, al bătrânilor de peste 65 de ani și chiar înaintea unor cadre medicale.

Unde s-au făcut cele mai multe asemenea abuzuri? Păi chiar în lumina reflectoarelor, fără absolut nicio jenă, cum este cazul  centrului de vaccinare de la Institutul „Matei Balș“, cu peste 400  de indivizi favorizați. Au ocolit ”coada” la imunizare  peste 500 de nesimțiți din Rădăuți și împrejurimi și cam tot atâția la centrul de vaccinare amenajat la Cercul Militar Focșani. Cu precizarea că, la Rădăuți, această practică a continuat după un scandal iscat pe aceeași temă, încă din ianuarie, în urma unui control al DSP. Și aici trebuie clarificat, anume că una este permisiunea de a se  face excepții,  pentru a nu irosi doze și cu totul altceva  să fie vaccinate  preferențial 46 de persoane într-o zi, toate din categoria a III-a. Situații similare au fost și la Buftea, la Caransebeș, Botoșani dar și la spitale din București, inclusiv la cele în care muritorii de rând n-au acces.

Este trist și degradant pentru ei,  ca oameni în uniformă, în special militari, “eroii” cum sunt numiti de multe ori nemeritat, că au ales un comportament de cocalari. Au dat buluc să-și imunizeze nevestele ori alte neamuri, fără să se gândească la aceia pe care posibil să-i fi condamnat, în mod indirect, la moarte ori grea suferință. 

Nu stă în picioare nici scuza că, în primele zile, platforma nu era pe deplin funcțională , că  multe date au fost culese de mână și  introduse ulterior cu erori în sistemul electronic. Ca dovadă listele cu cei care au reușit performanța de a se imuniza chiar înainte de startul oficial al campaniei de vaccinare, unii chiar din ultimele zile ale lui decembrie.

Este dezamăgitor că tocmai aceia care ar trebui să ne apere , la o adică juruiți și foarte bine plătiți să se sacrifice pentru țară și popor, arată că nu dau doi bani pe noi toți, vânând cu înverșunare orice avantaj posibil. Dezamăgitoare a fost și reacția premierului Florin Cîțu, care a amenințat că ar putea trimite Corpul de Control la Ministerul Sănătății, deoarece a fost sesizat cu privire la publicarea datelor despre vaccinare. Adică în loc să facă lumină în scabroasa poveste, a preferat să-l faulteze pe Voiculescu pentru bruma de transparență privind campania de vaccinare și situația testărilor pe fiecare județ în parte. Și toate acestea după ce medicul Laurențiu Belușică, managerul Spitalului Găești, a fost supus unui linșaj mediatic pentru că nu a fost de accord să se piardă o singură doză de vaccin.

QR Code

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *