marți , 13 aprilie 2021

Antreprenor cu peste 80 de salariați în plată:”Un senator adevărat, ar trebui să gândească la alt nivel, nu să fie reclamagiul statului”

Sebastian Marin, unul dintre cei mai cunoscuți și pricepuți antreprenori din industria ospitalieră dâmbovițeană, proprietar de restaurante, toate bine cotate, între care unul situat pe Centrul Vechi, a avut demnitatea și curajul să răspundă senatorului PLUS Dragoș Popescu, după ce acesta și-a făcut un titlu de glorie ca autor moral al  amendarii a opt agenți economici. Îi explică Sebi Marin domnului senator care sunt consecințele sugrumării agenților economici, că rolul său, ca politician aflat la putere, este să vină cu idei pozitive, să ajute mediul de afaceri, nu să se transforme în reclamagiul statului:

VOT NEGATIV PENTRU ÎNCHIDEREA HoReCa DÂMBOVIȚEANĂ

În contextul răspândirii pandemiei de coronavirus, una dintre cele mai afectate pieţe la nivel mondial a fost industria HoReCa.

În România proprietarii de restaurante, hoteluri, cafenele îşi pun „mintea la contribuţie” pentru a găsi cele mai optime soluţii de a depăşi actuala criză. În ciuda creativităţii unora dintre ei însă, specialiştii din piaţă spun că în jur de 30-40% din aceste businessuri este posibil să rămână pentru totdeauna cu lacătul pus pe uşă.

Nu este parerea noastra, este parerea analistilor specializati in economie.

Eu sunt un proprietar de restaurant, care are in plata nu mai putin de 81 de angajati.

Acestia nu sunt niste simple numere, ci sunt cetateni majori, cu drept de vot, care au familii de ingrijit si care asteapta lunar primirea salariului pe care il merita pentru munca depusa. Sunt oameni integri, responsabili, care au dat votul liber celor in care au crezut.

Zilele acestea, in contextul in care domnul senator Popescu Dragos, folosindu-se de metehnele USR-iste de a striga „Hotii” (noi stiind foarte bine cine este cel care striga…) a considerat ca activitatea sa senatoriala se poate rezuma la activitatea de sesizare a organelor statului cu privire la inchiderea restaurantelor de pe centru vechi, sub paravanul ca astfel va starpi Coronavirusul…

Ii aduc la cunostinta, ca pentru a sesiza la Tel Verde, nu este nevoie sa iei leafa de senator in Senatul Romaniei.

Un senator adevarat, real, cu grija pentru semenii sai, ar trebui sa gandeasca la alt nivel, sa gaseasca adevaratele probleme, reale, sa vina cu propuneri de lege , sa vina cu idei de a putea imbunatati activitatile de productie, de a crea locuri de munca, nu de a face galerie si a fi reclamagiul satului.

Dumnealui si ceilalti Colegi USR- isti, (in speta distinsa doamna subprefect de Dambovita) si-au facut ca obiectiv se pare distrugerea Horeca, asteptandu-si linistiti salariile babane de bugetari, fara a cunoaste ce inseamna sa produci, sa ai angajati, sa platesti impozite, sa nu intarzii in a plati salarii, impozite si taxe, profitand de faptul ca pana la urmatoarele alegeri mai sunt 3 ani de chin pentru popor, si neluand in seama ca vor dispare in cursul istoriei asa cum au si aparut, cu minciuni si promisiuni, iar noi, poporul i-am votat crezand ca vor aduce altceva, nou, schimbare, nu distrugere.

Noi, Proprietarii de restaurante susținem că industria HoReCa a fost „îngenuncheată” de pandemie, iar organizarea unui protest reprezintă „un strigăt cu ultimele puteri ale tuturor celor peste 400.000 de oameni din industria ospitalității, atât a celor care au rezistat, cât și a celor care nu au mai găsit resurse și putere să țină afacerile pe linia de plutire”.

Potrivit Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), anul 2020 a însemnat declinul industriei.

„120 000 euro/an a însemnat pierderea medie per unitate în 2020; de la 400.000 de angajați, cât număra industria în 2019, am rămas 280.000 în 2021; de la 40 000 de unități în 2019, am ajuns la 28.000, cifră în continuă scădere”, arată cifrele HORA, transmise într-un comunicat de presă.

Alianța pentru Turism a anunțat că susține protestul industriei ospitalității, afirmând că Guvernul ia „măsuri cu impact major și direct asupra industriei ospitalității fără un dialog cu structurile reprezentative (vezi eliminarea voucherelor de vacanță)” și criticând lipsa unui dialog pentru fonduri din Planul Național de Redresare (PNRR).

„Toate statele europene includ industria ospitalității în Planurile Naționale pentru Redresare și Reziliență, România neavând până acum nicio discuție cu industria pe această temă, finanțarea repornirii industriei din fonduri europene fiind în pericol”, precizează Alianța pentru Turism, nu vor sa le distruga, asa cum se pare ca doresc cei doi distinsi reprezentanti USR, domnul senator Dragos Popescu si doamna subprefect Manea Marinela.

Pentru acest fapt, toti cei din Horeca damboviteana, le vom acorda un vot negativ, spunandu-le ca ne rezervam dreptul de a ne selecta clientii. Pe domniile lor nu ii mai dorim clientii nostri…”-a replicat Sebastian Marin.

One comment

  1. chiar așa, că decît să ne distrugeți horeca nu mai bine ne carantinați (că mă cam dezvățasem)? 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *