joi , 6 mai 2021

Evoluția nepotismului: De la neamurile proaste și rudele deștepte la „fata de la ape”

         Cei cu ținere de minte își amintesc de angajamentul liderilor  Partidului Naţional Liberal care, în  toamna lui 2019,  s-au jurat  că, în cazul în care vor ajunge la guvernare, se va reduce numărul angajaților din sistemul public. Şi nu ar fi fost nimic de condamnat în asta atâta timp cât, numai în ultimii opt-zece ani, aparatul funcţionăresc din administraţia publică locală şi centrală s-a înmulţit cu câteva sute de mii de persoane, în majoritate angajate pe pile, legături de rudenie şi relaţii, inclusiv amoroase. Bineînţeles, cu condiția ca  trierea să se fi făcut în urma unor concursuri și evaluări corecte. Minunea s-a produs și PNL nu numai că a ajuns la putere , ba are la activ un an și jumătate de guvernare și nici vorbă să se țină de cuvânt. Despre   reducerea numărului de bugetari, deși  soluţii sunt şi nu trebuie decât suficientă voinţă politică pentru a le pune în practică, nu se mai amintește aproape deloc. Vorbim în primul rând de reducerea numărului angajaţilor de la stat pe cale naturală, prin pensionare. Într-un singur an ar fi vorba despre 60-70000 de persoane. Există apoi acea gaşcă de privilegiaţi, care primesc şi pensii babane şi salarii de la stat. Trecând peste anomalia pensionărilor la vârste sub 50 de ani, nu spune nimeni că “tinerii” pensionari n-au dreptul să muncească, dar să meargă să arate cât de buni sunt în sectorul privat, nu s-o lălăie prin birouri luxoase, aşteptând “să intre” salariul şi pensia pe card. Nu în ultimul rând, ar fi  trebuit luate la periat angajările  făcute mai de curând şi văzut cam ce competenţe şi mai ales ce rude şi cu cine sunt tovarăşi fericiţii care n-au avut ocazia să afle cum se câştigă o pâine la patron. PNL nu mai pare însă tot atât de hotărât să facă puțină curățenie și nu pentru că PSD a strigat că s-ar fi trecut la epurări politice prin ministere. Pur și simplu liberalii au și ei neamurile și pilele lor de căpătuit și nicăieri nu e pâinea mai albă decât la stat, la supt “țâța” bugetară. Se aude că ar fi fost făcute în jur de 15000 de angajări, foarte multe chiar pe perioada stării de urgență, adică fără niciun fel de concurs, ceea ce nu este deloc în regulă.

Nu este normal ca guvernul să se lamenteze că nu sunt bani pentru dublarea alocațiilor cât timp se fac angajări, cum nu este normal nici ca toată povara crizei economice să rămână în seama salariaților din sectorul privat. Speranțele într-o oarecare echitate ori încercare de a repune lucrurile pe un făgaș normal sunt însă tot mai mici, aproape de zero, de vreme ce liderii politici, fie de la putere, fie din opoziție, își favorizează mai nou rudele apropiate fără perdea, ba chiar se mândresc public cu “profesionalismul” ori talentele acestora.

O atitudine profund jignitoare, disprețuitoare față de zecile sau sutele de mii de părinți care au copii eminenți, dar care nu au norocul să fie apropiați ai vreunui secretar de stat, ministru sau șef de partid. Cu atât mai puțin șansa de a fi angajați exclusiv în urma depunerii unui CV, fără concurs ori alte obstacole imposibil de trecut de amărăștenii  fără pile, fie aceștia sclipitori la minte.

       Și dacă tot continuă , la vedere chiar, practicarea nepotismului, de ce să ne mai facem inimă rea că rămân pe funcții foarte bine plătite amantele, odraslele baronilor locali ori fostele coafeze? Poate că și ele excelează la vreun capitol, la lungimea cracilor, la volumul sânilor ori, după caz, prin  densitatea redusă a neuronilor. Și revenim aici la vorba fostului ministru dăncilist Daniel Breaz, deranjat de acuzațiile că, în guvernarea PSD, ministerele au fost umplute cu “pile, amante, cunoștințe, rude”, care nu ar mai avea ce căuta acolo: “Dar și ei sunt oameni!”, nu-i așa…

Cât despre angajamentul liberalilor, de a face ordine în clica “de la stat”, nu mai suflă nimeni o vorbă de când cu ospătăriţa promovată  manager de cafenea, ulterior recalificată manichiuristă până a dat norocul peste ea. Adică “animalul politic” liberal de la Vaslui, care a înfipt-o vreme de trei zile la Primăria Vatra Moldoviţei, de unde prin transfer, a ajuns printre   angajaţii ai Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad. Fără concurs, că doar studiase chimia și la calculator era expertă în PDF… La fel de cameleonici vedem că sunt și useriștii, care au strigat până n-au mai putut în opoziție și acum fac exact pe dos. Angajează pe ochi frumoși, inclusiv dintre “geniile” pensionate la 40 și ceva de ani, cu mii de euro pe lună și fără de care, vezi Doamne, nu poate țara “avansa înainte”, ca să cităm pe unul direct vizat de scandalul angajărilor preferențiale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *