marți , 13 aprilie 2021

PNL Dâmbovița s-a poziționat public în tabăra lui Orban

Previzibil, date fiind legăturile strânse pe care le are cu colegii din Dâmbovița, inclusiv ca fost președinte al organizației județene, Ludovic Orban se bucură de sprijinul PNL Dâmbovița în competiția internă pentru un nou mandat de președinte al partidului. Deși Congresul de alegeri al PNL va avea loc abia la toamnă, până la această dată și-au declarat public  susținerea pentru Ludovic Orban aproape jumătate dintre organizațiile județene, cărora li s-a alăturat și PNL Dâmbovița.                                    

Comunicat de presă

Membrii Biroului Politic Județean al PNL Dâmbovița, întruniți în ședință în data de 24 martie, au hotărât, cu unanimitate de voturi, să susțină candidatura lui Ludovic Orban pentru funcția de Președinte al Partidului Național Liberal, care va avea loc în cursul acestui an.

Membrii Biroului Politic Județean al PNL Dâmbovița consideră că realegerea lui Ludovic Orban în funcția de Președinte al Partidului Național Liberal reprezintă garanția stabilității în interiorul partidului, un reper important, mai ales în condițiile în care Partidul Național Liberal face parte din coaliția aflată la guvernare, într-un context deloc ușor.

Biroul de presă al PNL Dâmbovița

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *