marți , 13 aprilie 2021

Corneliu Ștefan:”Consilierii județeni ai PNL și PRO România își bat joc de târgovișteni și dâmbovițeni”

În ședința extraordinară de luni a Consiliului Județean Dâmbovița, consilierii PNL și Pro România au votat împotriva  Proiectului de hotărâre pentru modificarea și completarea HCJD nr. 233/16.10.2019 privind asocierea judeţului Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, cu Municipiul Târgoviște, prin Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, pentru realizarea în comun a investiției „Modernizarea și reabilitarea drumului de centură al Municipiului Târgoviște –lotul 1” şi aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici ai obiectivului. Concret, era vorba despre un proiect de hotărâre prin care Consiliul Județean susținea, cu o cotă de 38% cofinanțarea Lotului I al proiectului  Centurii rutiere a Municipiului Târgoviște, reprezentând suma de 12,99 milioane de lei.

 Referitor la acest vot, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat:“Consilierii județeni ai PNL și PRO România își bat joc de târgovișteni și dâmbovițeni. Au ieșiri publice în care cer construirea de centuri ocolitoare, dar, atunci când trebuie să voteze pentru finalizarea celor la care se lucrează deja, VOTEAZĂ ÎMPOTRIVĂ. 

Așa au făcut și astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Dâmbovița! La proiectul de hotărâre care prevedea alocarea sumelor pentru acoperirea cheltuileilor Lotului I al centurii municipiului Târgoviște, consilierii județeni ai PNL și PRO România au VOTAT ÎMPOTRIVĂ. 

Consilierii județeni ai PNL Dâmbovița și ai PRO România au votat împotriva susținerii unei părți din cheltuielile la centura muncipiului, chiar dacă aceștia știu că, din colectarea de TVA, Municipiul Târgoviște nu a primit niciun ban.

Reprezentanții PNL și PRO România trebuie să și pună în practică tot ceea ce declară atunci când vorbesc despre dezvoltarea municipiului și a județului Dâmboviţa. Altfel, vor întări impresia că fac tot ceea ce le stă în putere pentru a bloca orice demers care înseamnă un pas înainte pentru Dâmbovița și pentru resedința județului nostru.

Și nu cred că pentru acest lucru au fost votați de dâmbovițeni!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *