marți , 13 aprilie 2021

Prostia, ignoranța și buluceala- factori de risc în pandemie

Complementar erorilor de abordare și gafelor , unele dintre acestea monumentate, purtând semnătura guvernanților, un rol nefast în propagarea infectărilor cu COVID-19 l-au avut, indiscutabil, ignoranța multor cetățeni, credulitatea și de multe ori chiar prostia. Este adevărat că promovarea sau menținerea unor incompetenți în funcții cheie au făcut mult rău. Și mai grav este că fenomenul corupției s-a amplificat și mulți nenorociți s-au făcut oameni în timp ce mii de români au murit cu zile. Și avem aici de reproșat inclusiv celor care și-au umflat veniturile cu niște sporuri inventate, fără să facă altceva decât  ce scria în fișa postului. Toți aceștia aproape că nu sunt cu nimic mai buni comparativ cu speculanții de dezinfectanți și materiale sanitare ori decât slujbașii care și-au pus semnătura pe contractele dubioase cu materiale sanitare neconforme.

Pe lângă răul făcut direct sau indirect de decidenți, nu trebuie negată și nici măcar ignorată componenta negativă generată de comportamentul unui număr încă foarte mare de indivizi. Nu vorbim numai despre încălcarea ori ignorarea, de mulți cu bună știință a regulilor de protecție sanitară, factori nocivi în pandemie fiind  aglomeraţia şi mobilitatea excesivă a oamenilor. Este motivul pentru care un număr în creștere de specialiști își exprimă îngrijorarea  și se  face apel la populaţie să respecte măsurile de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2. Aceștia mai spun că  este un moment în care e bine să ne şi schimbăm și obiceiurile, începând cuacest mod de a merge zilnic de mai multe ori la magazin să cumpărăm câte puţin.

Și asta în contextul scandalului generat de închiderea mai devreme a unităților  comerciale în localitățile în care rata de infectare depășește 4 la mie. Un scandal amplificat de iresponsabili, inclusiv din rândul politicienilor, care n-au mai stat să explice că în multe țări din vest magazinele se închideau în mod obișnuit la ora 19, unele chiar mai devreme, fără să fi fost pandemie. Aglomerația, tradiționala buluceală mioritică, amplifică riscul transmiterii coronavirusului iar oamenii trebuie să priceapă că depinde în mare măsură de ei să limiteze durata și amplitudinea restricțiilor.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *