marți , 13 aprilie 2021

Consiliul Județean a aprobat scoaterea la concurs a 22 de posturi de medici la SJUT

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a declarat încă de la preluarea mandatului că principala sa prioritate este sănătatea dâmbovițenilor și, cum a dovedit déjà până acum, n-a fost o vorbă în vânt. În calitate de președinte al CJD a sprijinit financiar dotarea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște și a promovat proiecte noi de investiții. Cu puțin timp în urmă a aprobat organizarea unui concurs pentru ocuparea a 22 de posturi pentru medici:

Vreau să pun punct situațiilor în care pacienții spitalelor dâmbovițene nu pot fi tratați sau consultați din cauza lipsei medicilor. 

Tocmai de aceea, astăzi, am aprobat organizarea, de urgență, a unui concurs pentru ocuparea a 22 posturi vacante pentru mai multe specializări medicale atât de necesare Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște și punctelor de lucru ale  acestuia. Pe lângă rezolvarea rapidă a problemelor celor care, dintr-un motiv sau altul, ajung să treacă pragul spitalelor din județul nostru, concursul este și o șansă pe care o acordăm tinerilor medici. 

Consiliul Județean Dâmbovița se implică permanent în îmbunătățirea condițiilor din sistemul sanitar dâmbovițean și va investi în echipamente și aparatură medicală, dar  va crea și condițiile necesare pentru atragerea de personal medical specializat.”– a declarat președintele Corneliu Ștefan.

Lista posturilor scoase la concurs:

2 medici specialiști pentru Anestezie și Terapie Intensivă;

3 medici specialiști Boli Infecțioase Adulți;

1 medic specialist în medicină internă;

1 medic nefrolog;

1 medic reumatolog; 

1 medic oncolog;

2 medici pediatri; 

1 medic neonatolog;

1 medic radiologie și imagistică medicală la Gura Ocniței;

1 medic pneumolog – Sanatoriul Moroeni;

3 medici psihiatri – Gura Ocniței-Ochiuri, Secția Psihiatrie Acuți și Centrul de Sănătate Mintală;

3 medici medicină de urgență – UPU-SMURD, punct de lucru Titu;

1 medic dermatolog;

1 kinetoterapeut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *