marți , 21 septembrie 2021

Război total în PNL- a început bătălia pentru fiecare vot în parte

Alegerile interne pentru șefia organizațiilor județene și de sector ale Partidului Național Liberal s-au încheiat, ceea ce coincide și cu tranziția  la o nouă etapă, la fel de disputată, a războiului dintre actualul președinte și “challengerul” Florin Cîțu.   Asta nu înseamnă că  bătălia pentru șefia PNL va scădea în intensitate, dimpotrivă, fiind vorba despre   negocierea la bucată a voturilor delegaților la Congresul de alegeri, programat pentru 25 septembrie. Până la momentul de față, se poate spune că premierul a obținut o victorie de etapă, posibil decisivă pentru scorul final. Florin Cîțu are care are susținerea declarată a 28 de lideri de organizații din 48, în timp ce Ludovic Orban are alături  numai 15 lideri fideli.

Organizațiile rămase alături de  Ludovic Orban sunt Argeș, Brașov, Brăila, Bistrița, Caraș Severin, Dâmbovița, Vrancea, Vâlcea, Sectoarele  3 și 5, Tulcea, Diaspora, Harghita și Covasna, organizații cu rezultate electorale  cel mult în scorul național al partidului, ceea ce înseamnă și o reprezentare mai mică la congres.

De reținut că, în mai puțin,  de o lună, șefii a cinci organizații care și-au anunțat inițial susținerea pentru Ludovic Orban au sărit în barca lui Florin Cîțu. Este vorba de liderii Eugen Pirvulescu (Teleorman), George Stîngă (Galați), Gabriel Avramescu (Buzău), Costel Șoptică (Botoșani) și Vetuța Stănescu (Hunedoara). Nici aici nu regăsim dintre greii PNL în schimb lista continuă cu PNL  Cluj, Suceava, Neamț, Vaslui, Dolj, Gorj, Mehedinți, Sălaj, Sibiu, Timiș, Prahova, Ilfov, Olt, Hunedoara, Mureș, sector 2, sector 4 și sector 6.

Foarte important în economia luptei rămân liderii de organizații mari, încă indeciși : Ilie Bolojan- Bihor, Bogdan Huțucă-Constanța, Gheorghe Falcă-Arad , Dan Motreanu- Giurgiu ori Sebastian Burduja, de la PNL Sector 1.

Tabloul  este departe de a se  fi clarificat, mai ales  când vine vorba de susținerea candidaților de către delegații care vor vota la congresul din 25 septembrie și asta pentru că  o parte dintre liderii de organizații nou aleși nu pot controla votul acestora. Au propriile probleme interne de rezolvat, de notorietate fiind   organizațiile Iași, Teleorman și Botoșani unde, după cotonogeli în toată regula, liderii și-au anunțat susținerea pentru premierul Florin Cîțu în timp ce  organizațiile au rămas loiale lui Ludovic Orban.

Cam aceasta este fotografia de fundal pentru negocierea la bucată a voturilor delegaților care vor participa la congres. Vor fi  5000 de delegați care vor vota la congresul din 25 septembrie, din care 1250, aproape o treime,  sunt oamenii din eșalonul III al partidului și anume primarii care au o influență considerabil mai mare decât cea a liderilor de organizații. Aici  Ludovic Orban are un avantaj în fața premierului pentru că îi cunoaște baza partidului dar nici  premierul Florin Cîțu nu a stat cu brațele încrucișate: procedând pe undeva incorect, a profitat de prerogativele funcției și a încercat să-i cucerească pe primari momindu-i cu diverse sume de la bugetul de stat. S-a lăudat șeful guvernului  că va da bani de la buget pentru drumuri comunale pentru primăriile care nu au putut accesa fonduri europene  și nu este un secret că o treime din banii prevăzuți pentru rectificarea bugetară au fost puși de Florin Cîțu la bugetul Ministerului de Finanțe, secțiunea acțiuni generale, unde este inclus Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului. Fix acei bani pe care premierul îi are la îndemână pentru a-i direcționa către primării.

Până la  data Congresului – 25 septembrie, a rămas timp pentru campania de prezentare a moţiunilor şi de susţinere a uneia sau alteia dintre moţiuni. Deznodământul  ar putea fi însă decis mult mai devreme, în cazul în care unul dintre combatanți va fi suficient de convingător să-i atragă pe nehotărâți de partea sa, înainte ca măcelul intern să degenereze, să producă pierderi de imagine și daune irecuperabile partidului.

P.S. Pentru o imagine cât mai corectă asupra măcelului din PNL, elocventă este povestea din ținerețe a lui Florin Cîțu, reținut de poliție în Statul Iowa, SUA pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice. Ceva de groază dacă asociem “informația” cu declarația celui vizat:”Este interesant că  în patru tururi de scrutin  PSD n-a apărut această informație, apare acum, în competiția internă din  PNL!”  Nu ar fi de mirare să fie “reîncălzită”, în replică, dramoleta cu Ludovic Orban în rol principal, care a accidentat o tânără lângă Cotroceni, pe când era ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu, dosarul fiind închis în condiții discutabile!!!

 

QR Code

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *