vineri , 15 octombrie 2021

Descoperiți în fața valului IV

De câteva săptămâni bune sunt semnale certe că  vine valul IV al pandemiei – mulți spun că suntem deja în această situație-  iar specialiști care nu au dat greș până acum în materie de estimări,  avertizează  că va urma o perioadă dificilă. Dificilă pentru sistemul medical, pentru economie  dar și pentru domenii de mare importanță, cum este Educația. Pericolul mare vine de la rapiditatea cu care se răspândesc noile tulpini ale coronavirusului  dar și prin prisma nivelului de saturație la care a ajuns răbdarea oamenilor, fie că vorbim despre categoriile care , din obișnuință și bun simț respectă regulile , fie de ignoranți ori infatuații care se consideră mai cu moț. Acest context neclar este întregit de un soi de detașare nesănătoasă cu care autoritățile de la București întâmpină valul IV, fără să întreprindă ceva util pentru limitarea cât de cât a amplitudinii.

Despre campania de imunizare în masă aproape că nu este cazul să mai vorbim, după ce s-a împotmolit brusc, fără șanse să mai prindă viteză. Cum ținta de cinci milioane de persoane vaccinate a fost atinsă abia la sfârșitul lui iulie, cu două luni mai târziu decât  estimase cam pripit premierul Florin Câțu, nu este de mirare că România a ajuns , după un start bun, la coada cozilor.

Potrivit ultimului raport, Malta se află pe primul loc la imunizare, în condițiile în care 88% din populație a fost complet vaccinată anti-Covid până la 4 august, iar 91% a primit cel puțin o doză. Urmează Belgia cu o imunizare completă de 61% (70% parțial), Spania cu 60% (70%) și Portugalia cu 59% (70% ), potrivit unei analize realizată pe baza datelor raportate de guverne și serviciile de sănătate publică.

În clasament urmează Danemarca cu o imunizare completă de 58% (73% cel puțin o doză) și Irlanda cu 57.4% (68%).Italia și Germania sunt și ele peste media europeană cu 55% și 54% persoane vaccinate.România se află pe penultimul loc al clasamentului, cu un procentaj sub 30%, urmată de Bulgaria cu cel mai mic procent de persoane vaccinate din UE (sub 20%).

Este o situație intolerabilă, mai ales că am avut o bună oportunitate să revenim pe  calea  spre normalitate. Am avut atuuri de necontestat- vaccinuri în cantități suficiente și personal medical bine pregătit, dar am ajuns să vindem milioane de doze  pentru a nu fi depășit termenul limită de valabilitate. În plus,  toti iresponsabilii vorbesc aiurea și continuă una dintre cele mai grave și mai păguboase acțiuni de dezinformare din perioada post-decembristă.

Valul IV al pandemiei de COVID-19, în care tulpina indiană Delta este dominantă, „nu va fi atât despre numărul de cazuri noi, cât despre numărul de internări și decese”, a afirmat epidemiologul Octavian Jurma, care se teme că ne aflăm „în scenariul pesimist al unui val IV la fel de grav ca valul III” și  avertizează  că „vom plăti un preț aspru pentru indolența față de campania de vaccinare, noi în vieți, iar politicienii în voturi”.

De asemenea, reputatul specialist  consideră că este momentul ca din această săptămână să revenim la măsurile de protecție non-farmaceutică prin care am reușit să parcurgem nevătămați și valurile precedente -mască, igienă, distanțare- dar cine mai stă să asculte???

 

 

QR Code

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *