marți , 21 septembrie 2021

BROȘURA MISIONARĂ SFÂNTA LITURGHIE – CENTRUL VIEȚII PASTORAL-MISIONARE ORTODOXE

Atrăgătoare din punct de vedere grafic, cea de a XXII-a broșură misionară dedicată tinerilor a fost tipărită de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, pentru a populariza importanța și simbolistica Sfintei Liturghii.

Într-un limbaj foarte clar, pe înțelesul tuturor, broșura evocă însemnătatea pe care o are Sfânta Liturghie în Biserica noastră Ortodoxă, ea fiind de altfel cea mai importantă slujbă și centrul liturgic al credinței noastre.

Sfânta Liturghie este o anamneză, adică o pomenire a faptelor mântuitoare ale lui Dumnezeu începând de la creație și, în primul rând, a lucrării mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Dar această pomenire nu este o simplă comemorare, ci o actualizare a evenimentelor mântuitoare. În Liturghie are loc o epifanie și dezvăluire crescândă a prezenței lui Hristos Cel Întrupat, Răstignit, Înviat și Înălțat, dar și ca Cel ce va să vină. Liturghia este Evanghelia mereu actualizată.Eaare în centrul ei Sfânta Euharistie (Sfânta Împărtășanie), iar întreg ritualul liturgic reprezintă o alternanță de rugăciuni, cântări și acte sau gesturi liturgice, care cuprind, în desfășurarea lor, toate adevărurile mântuitoare, necesare omului spre sfințirea și desăvârșirea vieții sale.

Rânduiala Sfintei Liturghii este o adevărată școală de învățătură creștină, o bogată comoară de învățăminte, la îndemână și pe înțelesul tuturor. Într-însa creștinul găsește învățătura de credință a Bisericii, fie sub forma prescurtată a Crezului, fie sub forma cântărilor și a rugăciunilor din care este alcătuită rânduiala Sfintei Liturghii, fie prin lecturile din Sfânta Scriptură ori prin tâlcuirile Sfinților Părinți din predica rostită de preot.

 

QR Code

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *