vineri , 15 octombrie 2021

Jegurile de la CNAIR

Un accident rutier s-a produs săptămâna trecută  pe E85, la Șindrilița, fără să fie  ceva surprinzător pentru acel adevărat culoar al morții. A fost o coliziune între o mașină în care se aflau cele două persoane care au decedat – soț și soție – și un camion de mare tonaj. Dincolo de tragismul evenimentului, cu o familie distrusă și zeci de persoane îndoliate, totul a îmbrăcat o mantie de-a dreptul macabră, mizerabilă chiar. Patru angajați ai Companiei de Drumuri au fost chemați de polițiști pentru a curăța șoseaua în urma accidentului și există probe în sensul că nemernicii au jefuit cadavrele celor doi soți. Potrivit polițiștilor, echipajul  CNAIR venit la fața locului  a furat un telefon mobil și 250 de lei de la victimele decedate.

Inițial oamenii legii i-au reținut pe cei patru angajați ai Direcției de Drumuri București, care  nu au fost însă arestați preventiv și vor fi cercetați în libertate. Mai aflăm că cei din  conducerea CNAIR așteaptă finalizarea cercetărilor pentru a începe o anchetă disciplinară. Dacă cei patru angajați vor fi găsiți vinovați, dincolo de dosarul penal, ei ar putea să fie și dați afară de la serviciu.

Adică jefuitorii de cadavre rămân bine –mersi și se bucură  nu numai de prezumpția de nevinovăție, ceea ce este normal până la un punct, dar mai ales de bunăvoimța șefilor, care îi vor ține în serviciu, pa banii contribuabililor, pe toată perioada în care se va tărăgăna procesul. O atitudine deloc surprinzătoare într-una dintre cele mai corupte și ineficiente companii din hulitul- pe bună dreptate- minister al Transporturilor. O companie ai căror șefi umflă zeci de mii de euro salarii fără niciun fel de performanță reală. Drumurile naționale sunt într-o stare jalnică pe tronsoane însumând mii de kilometri, pe care anual mor sute de oameni nevinovați și nimeni nu dă socoteală. Prin analogie, dacă șefii CNAIR sunt tratați cu atâta păguboasă dar nu dezinteresată bunăvoință de politicienii care se perindă la putere, de ce n-ar fi și ei înțelegători cu niște jefuitori de cadavre?

QR Code

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *