sâmbătă , 16 octombrie 2021

Criza coronavirus: 4478 cazuri noi, aproape 800 de pacienți la ATI

Alte 4.478 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, 46.058, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 9,7%. De la debutul pandemiei, bilantul a ajuns la 1.139.505 de îmbolnăviri. Potrivit datelor oficiale publicate vineri, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 73 de decese, iar 762 de pacienți sunt internați la terapie intensivă.

Până astăzi, 17 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.139.505 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.075.499 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.478 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 399 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au decedat 35.359 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.În intervalul 16.09.2021 (10:00) – 17.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 73 de decese (36 bărbați și 37 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Brașov, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 73 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 la categoria de vârstă peste 80 ani. 66 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.727. Dintre acestea, 762 sunt internate la ATI.Din totalul pacienților internați, 180 sunt minori, 166 fiind internați în secții și 14 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.354.630 de teste RT-PCR și 2.816.721 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 19.108 teste RT-PCR (7.782 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.326 la cerere) și 26.950 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 24.358 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.038 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.869 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 326 de persoane.

În ultimele 24 de ore, în București au fost raportate în continuare cele mai multe cazuri – 651. Urmează Timiș, cu 313 cazuri noi de COVID-19 și Iași, cu 225.

Peste 100 de noi îmbolnăviri au fost raportate în 12 județe: Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Maramureș, Prahova, Satu Mare, Suceava, Vaslui.

 

QR Code

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *