duminică , 5 decembrie 2021

Zilnic,130 de persoane primesc masa de prânz la Cantina socială Sfinții Apostoli Petru și Pavel

În fiecare zi, 130 de persoane aflate în dificultate, din parohiile de pe raza Municipiului Târgoviște, primesc masa de prânz în cadrul Cantinei sociale Sfinții Apostoli Petru și Pavel a Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Instituție social-filantropică și misionară, inaugurată în anul 2018, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Cantina socială se constituie într-un exemplu de promovare a iubirii și a solidarității creștine în comunitatea noastră locală. Până acum, pe parcursul anului 2021, ajutorul oferit sub forma hranei a însemnat 300.000 lei.

Acest proiect social-filantropic se derulează în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița, Consiliul Local Târgoviște și firma Erbalact, la el contribuind și alți generoși susținători.

 

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

 

QR Code

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *