Conducerea Partidului Social Democrat Dâmbovița, vorbind aici de președintele Corneliu Ștefan, președintele executiv Titus Corlățean și restul echipei validate la Conferința din luna noiembrie, a venit în fața dâmbovițenilor cu un scurt bilanț al anului care urmează să se încheie peste numai câteva zile.
A fost un an plin pentru PSD Dâmbovița, cu un proces de anduranță de pregătire și organizare de alegeri interne în aproape toate organizațiile locale, culminând cu Conferință Județeană în care a fost votată echipa de conducere pentru următorii patru ani. Președintele Corneliu Ștefan, președintele executiv, senatorul Titus Corlățean, secretarul executiv, Cristian Stan, deputații Carmen Holban, Radu Popa, Ionuț Vulpescu, Marian Țachianu, prefectul județului, Claudia Gilia, președinta OFSD Târgoviște, Luciana Cristea, președinții Organizațiilor de Tineret și de Seniori, Andrei Tudora și Dumitru Barbu, și președintele PES Activits, Constantin Ionuț Constantin au participat la această întâlnire cu presa, mesajul fiind unul de forță și coeziune. Președintele Corneliu Ștefan a anunțat că obiectivele pentru anul următor sunt întărirea organizaților din localitățile unde PSD nu are primar și găsirea celor mai buni candidați pentru a câștiga alegerile pentru funcția de primar în 2024:
„A fost un an în care am avut alegeri în majoritatea organizațiilor PSD din județ și o Conferință Județeană în care am ales echipa de conducere pentru următorii patru ani. Obiectivul nostru este acela de a întări organizațiile unde nu avem primar, de a găsi candidații cei mai buni pentru a putea câștiga funcția de primar. În calitate de președinte al PSD Dâmbovița, vreau să urez un An Nou mai bun și 2023 să ne găsească mai buni. Împreună cu colegii mei, cu parlamentarii, cu consilierii județeni, toți primarii și consilierii locali avem un singur scop, acela de a duce la bun sfârșit toate proiectele pe care le-am asumat în fața dâmbovițenilor, de a dezvolta toate localitățile județului.”
Secretarul executiv al PSD Dâmbovița, Cristian Stan, a declarat că 2022 a fost anul în care au fost pregătite și depuse numeroase proiecte de dezvoltare iar aleșii și-au demonstrat profesionalismul și competența.
Și președintele executiv PSD Dâmbovița, senatorul Titus Corlățean, a apreciat că se încheie un an cu multe provocări dar și multe proiecte promovate cu succes de aleșii Partidului Social Democrat:
„A fost un an plin de provocări, cu multe proiecte promovate cu succes de decidenții din conducerea județului și de la nivelul municipiilor , orașelor și comunelor din județ, membrii ai PSD. A fost o muncă laborioasă, de echipă, într-un context socio-economic care nu a fost simplu. La final, cred că putem spune, cu sobrietatea și decența care trebuie să ne caracterizeze, faptul că a fost un an reușit prin amploarea proiectelor care au fost promovate. Și vreau să felicit colegii care la nivelul Consiliului Județean, al Primăriei Municipiului Târgoviște, și celorlalte UAT-uri au reușit să schimbe direcția în bine, promovând proiecte începând cu infrastructura și terminând cu cele din domeniul Sănătății. La nivelul Parlamentului noi ne-am făcut datoria, cu mijloacele constituționale care ne stau la dispoziție. Și dacă ar fi să dau un singur exemplu privind jocul în echipă, și succesul unui astfel de joc este deja cunoscutul moment al promovării, în comun, a amendamentului care ne dă posibilitatea achiziționării angiografului necesar la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște”, a transmis senatorul Titus Corlățean.