vineri , 21 septembrie 2018
Home / EDUCAȚIE / 224 de candidaţi din Dâmboviţa au promovat BAC-ul în sesiunea de toamnă

224 de candidaţi din Dâmboviţa au promovat BAC-ul în sesiunea de toamnă

Share

La a doua sesiune de bacalaureat 2018, la cele trei centre de examen din județul Dâmbovița  s-au înscris 1083 candidați, proveniți dintre absolvenții care nu au susținut examenul din diverse motive (corigență, neprezentare la probe etc.) sau participanții la sesiunile anterioare care nu au reușit să obțină note sau medii de promovare. Conform rezultatelor finale, după rezolvarea contestaţiilor, 224 dintre aceştia au promovat examenul . Ţinând cont de numărul destul de mare de absenţi de la probele scrise, pentru Dâmboviţa rezultă un procent de promovabilitate peste media pe ţară, care a fost de la 26,9%, în creștere cu 0,9% față de sesiunea de toamnă a anului trecut (26%).Dintre absolvenții care au promovat, 7.050 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 2.553 de candidaţi  din promoţiile anterioare.

       Cum spuneam mai devreme, examenul a fost marcat de un  absenteism ridicat, din totalul celor 45.120 de candidaţi înscrişi din toată ţara , prezentându-se numai  35.642 . Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 119 candidaţi, doi dintre aceştia din Dâmboviţa, care  nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

       Procente de promovare peste 30% s-au înregistrat în judeţele Neamț (37,52%), Dolj (36,86%), Olt (34,32%), Cluj (31,77%), Sibiu (31,71%), Bacău (31,19%), Gorj (30,75%), Alba (30,35%) și Vaslui (30,33%), judeţe situate sub 20% fiind Giurgiu (15,82%) și Ilfov (15,40%). Media minimă de promovare a examenului este 6, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5. Procentul de promovare a fost  calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *