La opt decenii de la lovitura de palat prin care mareșalul Antonescu a fost înlăturat de la putere și ulterior arestat, 23 august 1944 continuă să fie unul dintre cele mai controversate subiect al istoriografiei românești contemporane. Cert este că la acea dată n-a început ceea ce comuniștii au denumit „Revoluția națională și de eliberare socială, anti-fascistă și antiimperialistă”, fiind un prim act politic de care s-au agățat propagandiștii celei mai negre perioade din istoria poporului român, numind aici ocupația sovietică și comunismul feroce întins pe mai bine de cinci decenii.
Istoricii sunt însă de acord că 23 august 1944 reprezintă granița în timp între două regimuri politice și, fără îndoială, un eveniment istoric de o importanță strategică majoră. Un mare punct de cotitură din punct de vedere militar , intrarea României în război alături da aliați având ca efect scurtarea războiului cu circa șase luni și, spun specialiștii militari, salvarea a sute de mii de vieți. Dar, să nu uităm niciodată, cu prețul sutelor de mii de ostași Români căzuți pe fronturile antihitleriste de la București și până în Munții Tatra!
Aderarea României la tabăra aliată cu aproape nouă luni înainte de terminarea războiului în Europa, a adus unele beneficii la negocierile postbelice dar a și deschis larg calea hoardelor staliniste. Și dacă sunt numeroși istorici care susțin că , prin actul de la 23 august, fostul rege Mihai I a predat țara rușilor, cel puțin la fel de mulți vorbesc despre un act de salvare națională! Că pentru asta fostul rege a fost decorat de Stalin, nu mai comentează…
Aceiași istorici pro-monarhie uită sau vorbesc prea puțin de negocierile secrete cu Aliații, purtate anterior la Stockholm, Cairo și Istanbul pentru un armistițiu. Mareșalul Antonescu a fost reprezentat de adjunctul său Mihai Antonescu, iar opoziția de cei doi lideri ai partidelor istorice, Iuliu Maniu (Partidul Național Țărănesc) și Dinu Brătianu (Partidul Național Liberal).
Dincolo de controverse, cert este că , în după amiaza zilei de 23 august 1944, regele Mihai l-a convocat la Palatul Regal pe Antonescu și i-a cerut să ordone ieșirea României din război. Când acesta a refuzat, suveranul l-a destituit și a ordonat arestarea sa. A fost o lovitură de stat, care a dus la răsturnarea regimului antonescian, o oportunitate pentru ruși de a ne invada mai repede!
Pe de altă parte, tot la 23 august, dar în 1939, prin așa-numitul pact Ribbentrop- Molotov a fost parafată înțelegerea dintre Hitler și Stalin de a împărți ceea ce rămăsese neocupat sau neîmpărțit în Europa Centrală și de Est. A fost practic semnalul începerii celui de al doilea război mondial, cu reîmpărțiri de teritorii, dar și cu victime și distrugeri nemaiîntâlnite în istorie, prelungit cu Războiul Rece și cu scindarea Europei și apoi a lumii în două.
Cel puțin atâta lucru ar trebui să li se spună copiilor la orele de istorie! Plus că rămâne inexplicabilă toleranța autorităților de la București, care permit gesturi sfidătoare chiar pe teritoriul național. Cum este cazul ambasadorului Rusiei care, la 85 de ani de la semnarea pactului prin care României i se lua Ardealul, a mers la Iași „pentru a depune o coroană la mormântul eroilor care au eliberat Iașul și România de naziști”.
Un act de propagandă mincinoasă, pentru că rușii nu au eliberat pe nimeni, niciodată. Peste tot pe unde au trecut soldații armatei roșii „eliberatoare” a rămas în urmă numai durere și amintirea unor orori de neimaginat: sute de mii de crime, violuri, furturi și alte abuzuri!
O provocare căreia trebuie să se răspundă prin prezentarea adevărului istoric.