Într-o singură razie, în cursul nopții de 27 spre 28 august, polițiștii dâmbovițeni au dat peste 280 de sancțiuni contravenționale și au constatat nouă infracțiuni, dintre care patru infracțiuni la regimul rutier.
Cele mai multe sancțiuni, 229, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Alte 46 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 8 la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 76.130 de lei.
De asemenea, în urma controalelor din trafic, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 15 permise de conducere, au retras 6 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu număr de înmatriculare. Cele mai multe permise de conducere, șapte la număr, au fost reținute pentru nerespectarea regimului de viteză, iar alte cinci pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Pe Bulevardul I.C. Brătianu, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Târgoviște, a fost surprins în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența unor substanțe psihoactive.
Un alt bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Dâmbovicioara, a fost depistat de polițiști la volan în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, cel în cauză a prezentat o alcoolemie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise.